Învăţăturile Originale ale lui Isus Cristos/Muncă sau parazitism?

Muncă sau parazitism?

O imagine tipică a realităţii ruseşti: rânduri de cerşetori profesionişti stând pe lângă bisericile ortodoxe. Toţi îşi fac zeloşi cruce: se presupune că ei se roagă pentru noi… (deşi care e valoarea rugăciunilor acestor paraziţi?)… Foarte puţini dintre aceștia au probleme cu adevărat şi au nevoie de bani. Ceilalți au ales parazitismul ca profesie.

Și oamenii dau de pomană pentru ei, pentru că Isus Cristos a spus: “ Oricui îţi cere, dă‑i…” (Luca 6:30)

Dar oare s‑a referit la acest gen de a “da”?

El a realizat totul. El a fost consubstanţial cu Tatăl. El care este unit cu Tatăl nu mai are nevoie de nimic pământesc. Este gata să accepte moartea trupului şi să se înalţe la Tatăl. Pentru El, corpul nu este decât un impediment şi numai Voinţa Tatălui Îl determină să‑și păstreze trupul.

Isus nu a trăit pentru Sine, ci pentru oameni. Le‑a dat tot ce a avut — pe Sine însuşi în întregime. El a sugerat ca şi adepţii Săi să procedeze la fel. De ce aveţi nevoie de cele lumeşti? Muncim, predicăm Adevărul, vindecăm oamenii, ei se bucură când îi vizităm, ne dau de mâncare, avem haine, ni se dă adăpost peste noapte. De ce altceva avem nevoie pe Pământ? Atunci căutaţi‑L pe Tatăl! Şi nu daţi cu greutate altora din ceea ce aveţi voi.

“… Nu vă îngrijiţi pentru viaţa voastră ce veţi mânca, nici pentru trupul vostru cu ce vă veţi îmbrăca. Viaţa este mai mult decât hrana şi trupul mai mult decât îmbrăcămintea. Priviţi la corbi, că nici nu seamănă, nici nu seceră; ei n‑au cămară, nici jitniţă, şi Dumnezeu îi hrăneşte. Cu cât mai de preţ sunteţi voi decât păsările! Şi cine dintre voi, îngrijindu‑se, poate să adauge staturii sale un cot?… Priviţi la crini cum cresc: Nu torc, nici nu ţes. Şi zic vouă că nici Solomon, în toată mărirea lui, nu s‑a îmbrăcat ca unul dintre aceştia… Şi voi să nu căutaţi ce veţi mânca sau ce veţi bea şi nu fiţi îngrijoraţi. Căci toate acestea păgânii lumii le caută; dar Tatăl vostru ştie că aveţi nevoie de acestea; Căutaţi mai întâi Împărăţia Lui. Şi toate acestea se vor adăuga vouă. Nu te teme, turmă mică… faceţi‑vă… comoară neîmpuţinată în ceruri, unde fur nu se apropie … Căci unde este comoara voastră, acolo este inima voastră.” (Luca 12: 22‑34)

Mai mult, într‑o zi, “… L‑a întrebat un dregător, zicând: Bunule Învăţător, ce să fac ca să moştenesc viaţa de veci? Iar Isus i‑a zis… una îţi lipseşte: Vinde toate câte ai şi le împarte săracilor… şi vino de urmează Mie.” (Luca 18: 18‑22)

Isus a ştiut că acest om putea progresa dacă ar fi decis să devină discipolul Său. Dar el nu a decis să devină adept al lui Isus…

Cui i s‑a adresat Isus când El a propus să renunţe la toate cele pământeşti? S‑a adresat oamenilor vrednici de a deveni discipolii Săi, sau întregii lumi? Bineînţeles că este vorba de prima categorie.

De exemplu, odată, El a venit cu discipolii Săi în casa Mariei Magdalena şi a sorei ei, Marta. În acele momente, Maria “… aşezându‑se la picioarele Domnului, asculta cuvântul Lui. Iar Marta se silea cu multă slujire şi, apropiindu‑se, a zis: <Doamne, au nu socotesti că sora mea m‑a lăsat singură să slujesc? Spune‑i deci să‑mi ajute>. Şi, răspunzând, Domnul i‑a zis: <Marto, Marto, te îngrijeşti şi pentru multe te sileşti; Dar un lucru trebuie: căci Maria partea bună şi‑a ales, care nu se va lua de la ea.>” (Luca 10:39‑42)

Dar cine ar fi hrănit musafirii dacă Marta nu ar fi făcut‑o? Atunci de ce i‑a vorbit Isus aşa? El i‑a spus aşa pentru a‑i justifica Martei comportamentul discipolului Său favorit, Maria. Iar Marta, pe partea ei, a adus serviciul cel mai de preţ de care era ea capabilă.

Aşadar, cine era vrednic să devină discipol al lui Isus? Leneşii şi paraziţii? Nu!

Isus a sperat să împărtăşească discipolilor Lui cei mai apropiaţi cele mai profunde cunoştinţe despre Tatăl Ceresc. Aceste cunoştinţe se referă la fazele finale ale evoluţiei personale ale sufletelor umane. Noi trebuie să ne pregătim pentru a primi cunoaşterea prin a dezvolta în noi Iubirea, Înţelepciunea şi Puterea prin experienţele pământeşti: dragostea sexuală şi părintească, ajutorul oferit prietenilor şi tuturor celor pe care care‑i putem ajuta, lupta împotriva criminalilor, străduinţa de a îmbunătăţi viaţa spirituală a tuturor oamenilor. Numai după ce ne‑am dezvoltat în aceste aspecte exoterice, putem să ne angajăm într‑o muncă ezoterică cu scopul de a‑L cunoaşte pe Dumnezeu‑Tatăl şi de a ne uni cu El.

Numai câţiva oameni sunt capabili de a realiza o muncă ezoterică serioasă. Restul trebuie să se perfecţioneze, în primul rând, prin eforturi depuse pentru binele altora, prin a studia religia pentru a‑şi întări credinţa şi etica religioasă.

Şi numai cei ce muncesc îşi merită hrana: “… căci vrednic este lucrătorul de hrana sa … (Matei 10:10) şi “… vrednic este lucrătorul de plata sa” (Luca 10:7).

Aceluia care munceşte i se cuvine bunăstarea materială: “Cine slujeşte vreodată, în oaste, cu solda lui? Cine sădeşte vie, şi nu mănâncă din roada ei? Sau cine paşte o turmă, şi nu mănâncă din laptele turmei? Nu în felul oamenilor spun eu acestea. Nu spune, oare, şi legea acestea? Căci în Legea lui Moise este scris: “Să nu legi gura boului care treieră”. Oare de boi se îngrijeşte Dumnezeu? Sau în adevăr pentru noi zice? Căci pentru noi s‑a scris: “Cel ce ară trebuie să are cu nădejde, şi cel ce treieră grâul trebuie să‑l treiere cu nădejdea că va avea parte de roade.” (1 Corinteni 9: 7‑10)

Isus şi apostolii Săi nu au cultivat grâu, nu au păscut vite şi nu au construit case. Dar ei au ajutat oamenii cu un serviciu superior — serviciu pe care aceşti oameni nu puteau să‑l îndeplinească singuri. Ei le‑au arătat drumul către Dumnezeu — şi astfel ei îşi meritau hrana.

“Oare toţi sunt apostoli? Oare toţi sunt proroci? Oare toţi învăţători? Oare toţi au puterea să săvârşească minuni? Oare toţi au darul vindecătorilor? … Râvniţi însă la darurile cele mai bune. Şi vă arăt încă o cale care le întrece pe toate.” (1 Corinteni 12: 29‑31)

“Nici n‑am mâncat de la cineva pâine în dar, ci, cu munca şi cu truda, am lucrat noaptea şi ziua, ca să nu împovărăm pe nimeni dintre voi. Nu doar că n‑avem putere, ci ca să ne dăm pe noi înşine pildă vouă, spre a ne urma. Căci şi când ne aflăm la voi, v‑am dat porunca aceasta: dacă cineva nu vrea să lucreze, acela nici să nu mănânce. Pentru că auzim că unii de la voi umblă fără rânduială, nelucrând nimic, ci iscodind. Dar unora ca aceştia le poruncim şi‑i rugăm, în Domnul Iisus Cristos, ca să muncească în linişte şi să‑şi mănânce pâinea lor. Iar voi, fraţilor, nu pregetaţi să faceţi ce e bine. Şi dacă vreunul nu ascultă de cuvântul nostru prin epistolă, pe acela să‑l însemnaţi şi să nu mai aveţi cu el nici un amestec, ca să‑i fie ruşine. Dar să nu‑l socotiţi ca pe un vrăjmaş, ci povăţuiţi‑l ca pe un frate.” (2 Tesaloniceni 3:8‑15). “… Dar vă îndemnăm, fraţilor… să lucraţi cu mâinile voastre, cum v‑am sfătuit…” (1 Tesaloniceni 4:10‑11).

Toată lumea trebuie să muncească. Isus a muncit. Acela care nu munceşte pentru a supravieţui şi pentru a ajuta pe alţii care au nevoie (în cazul în care se poate) este un parazit fără şanse de a‑L aborda pe Dumnezeu.

Ca urmare, întrebarea este: să încurajăm parazitismul oamenilor prin a‑l îngădui? Le facem un rău, sau îi ajutăm în felul acesta?

Dar nu trebuie să trageţi concluzia din cele spuse mai sus că niciodată nu ar trebui să dăm ceva altora. Ar trebui să dăm şi nu numai bani. Aceasta e o manifestare a dragostei noastre — însă ar trebui să dăm celor ce merită. În felul acesta, va deveni un act de înţelepciune.

Să ne amintim cuvintele lui Isus care a spus: <Binecuvântaţi sunt cei care au trudit: ei au aflat viaţa (corectă)!>” (Evanghelia după Toma [27], 58)