Compasiune

Compasiunea este principiul etic de bază al relaţiilor unei persoane cu oamenii şi cu toate fiinţele vii, chiar şi cu cele neîncarnate. Acesta este aspectul principal al dragostei pe Pământ şi primul criteriu pe care Dumnezeu îl foloseşte în evaluarea acordării permisiunii de a ajunge la El sau nu.

Vătămarea inutilă a oamenilor sau a altor fiinţe nu are niciodată justificare în faţa lui Dumnezeu.

Dar ce rău poate fi considerat “necesar”? De exemplu, pentru a cauza durere sau alt rău criminalilor când respingem faptele lor criminale sau apărăm alţi oameni de ei. Alt exemplu este când pedepsim copiii în momentul în care devin periculos de zburdalnici, atât pentru ei cât şi pentru alţii, sau în cazul când oameni cu probleme mintale trebuie restricţionaţi etc.

Însă răzbunarea nu este justificabilă — este o reacţie egocentrică a sinelui inferior care nu trebuie permisă.

Acela care a realizat dragostea adevărată nu poate cauza durere unui animal din motive fără sens. O asemenea persoană nu poate mânca din cadavrele animalelor ucise: trupul lor poartă durerea morţii.

De exemplu, Isus şi‑a exprimat nemulţumirea când I s‑a sugerat să guste dintr‑un miel “sacrificat” de Paştele evreiesc: “Crezi că am de gând să mănânc cu tine carne de Paşte?” (Epiphanius, Haer, 22:4; citat din [19]). Nici El şi nici discipolii Săi nu mâncau carne, cu excepţia peştelui. Aceasta reiese din cuvintele apostolului Petru (Acte 10:10‑14).

Este uşor de înţeles de ce, totuşi, ei au prins şi au mâncat peşte: Isus nu a sugerat oamenilor “schimbări” prea mari în stereotipurile vieții lor. Dacă ar fi spus pescarilor „nu mâncaţi peşte” ei nu ar mai fi ascultat de un asemenea predicator!

Pentru oamenii moderni, ar trebui să fie posibil să accepte principiul Iubirii‑Compasiune ca pe un concept etic şi să‑l urmeze cât mai mult cu putinţă în limitele raţiunii şi ale bunului simţ.

De exemplu, nu are niciun sens să reflectezi asupra faptului dacă este permis sau nu să omori un câine turbat sau un lup care atacă omul, țânțari, tăuni, căpușe, etc. Dacă putem să‑i ucidem şi nu o facem, atunci ei vor ataca pe alţii şi va fi vina noastră pentru că am încălcat principiul Iubirii‑Compasiune în raport cu victimele lor.

De asemenea, nu are niciun sens în a reflecta dacă cineva are dreptul să ucidă plante pentru hrană, pentru a face focul, pentru construcţii, sau pentru a folosi produse lactate şi ouă pentru că, fără acestea nu e posibilă dezvoltarea pe Pământ. Hrana noastră trebuie să fie adecvată, să cuprindă setul complet de amino‑acizi indispensabili vieţii.

În schimb, uciderea sau schilodirea plantelor este o crimă care se petrece de fiecare dată când o frunză este ruptă “automat” și este aruncată, când se face un buchet de flori care va sfârşi ofilit şi aruncat la gunoi, sau când se taie brazii, sau se cumpără brazi tăiaţi, pentru Anul Nou şi de Crăciun pentru a „admira”, în final, cum se scurge viaţa din ei. Aceasta este o moarte lipsită de sens: oamenii ucid aceste plante nu pentru a supraviețui, sau pentru a se dezvolta, ci doar din fantezie, pentru că “toată lumea face acest lucru”, sau pentru că “aşa vreau eu!”.

… Chiar și pe vremea lui Moise, Dumnezeu a dat porunca “să nu ucizi!”. Același lucru a fost repetat şi de Isus (Luca 18:20). Şi totuşi, egoismul uman, obiceiul de a se debarasa de toate principiile care împiedică satisfacerea propriilor capricii, incapacitatea de a avea compasiune, de a experimenta durerea altora [empatia], toate acestea fac ca oamenii să inventeze diverse justificări pentru încălcarea acestei porunci a lui Dumnezeu, sau să pretindă că n‑o știu.

A propos, în prima epistolă către Corinteni (10:27) Pavel permite încălcarea acestei porunci, spunând: mâncă tot ce este înaintea ta! Dar, în același timp, tot el spune că el este un imitator al lui Cristos și cheamă şi pe alții să devină imitatori ai lui Cristos, așa cum el (Pavel) este (11: 1)… Cu toate acestea, în acest sens, el nu a fost un imitator al lui Cristos …

Deşi în Epistola către Romani, Pavel scrie altceva: “Bine este să nu mănânci carne…” (Romani 14:21)

Pentru a rezolva ultimele dubii referitoare la acest aspect, să vedem ce a spus Isus: “Nu numai să vă abţineţi de la consumul de sacrificii umane, dar să nu jertfiţi nicio creatură căreia i s‑a dat viaţă!…” (Viaţa Sfântului Issa [28], 7:14)

Adevărata compasiune provine din a fi conştient că toţi, chiar şi lumea vegetală, sunt copiii lui Dumnezeu la diferite vârste, fraţi şi surori ale unicei Lui familii. În mod obiectiv, noi toți avem interese similare în univers, căci noi una suntem.

Totul se rezumă la o singură Viață, la Viața unui Singur Organism numit Absolut, unde nu există nimic care este “al meu”, ci există doar o singură Viață comună plină de Semnificaţia Sa. Rolul meu, ca parte a Organismului Său, este de a mă dezvolta și de a ajuta și pe alții să avanseze pe această Cale (care duce la El). Nu există nimic care este al meu, ci numai ceea ce este în comun — adică ceea ce este al Lui.

Ajutând o altă fiinţă, ajuţi pe Dumnezeu în Evoluţia Sa. “Fiecare din voi să se uite nu la foloasele lui, ci şi la foloasele altora. Să aveţi în voi gândul acesta care era şi în Cristos Isus…” (Filipeni 2:4‑5)

Aceasta se poate realiza când cineva stăpâneşte stilul de a trăi în conformitate cu interesul Său şi, în felul acesta, în conformitate cu interesele altora. Deci nu există interesul personal al cuiva, şi nu există sinele, ego‑ul nimănui, căci acestea se dizolvă primele în alţii şi, apoi, în El.