English Español Français Deutsch Italiano Český Polski Русский Română Українська Português Eesti 中文 日本

Cunoștințe contemporane despre Dumnezeu, evoluție și sensul vieții umane.
Metodologia dezvoltării spirituale.

 
Iad şi paradis
 

Iad şi paradis

În afară de planul material şi eonii Cerurilor menţionaţi mai sus, sunt şi alte dimensiuni spaţiale care există la extremitatea opusă (faţă de Creator) pe scara grosolonie — subtilitate. Aceste dimensiuni sunt straturile iadului.

Ele pot fi percepute în anumite locuri de putere negativă.

Locurile de putere [6] sunt caracterizate prin prezenţa unui anumit tip de energie dominantă care provine din lumile imateriale şi care influenţează starea fiinţelor întrupate, inclusiv a oamenilor.

Locurile de putere pot fi clasificate în pozitive şi negative, în funcţie de efectul pozitiv sau negativ pe care îl au. Există locuri de putere pozitivă care sunt foarte favorabile pentru o anumită lucrare spirituală sau de vindecare. Locurile de putere negativă permit cunoaşterea vieţii din iad sub diferite forme ale manifestării sale.

Mărimile acestor locuri de putere variază de la un metru la câţiva kilometri.

Pentru noi este fundamental să înţelegem ce anume determină starea unei persoane şi dimensiunea spaţială (adică iad sau paradis) în care se va afla cineva după moartea corpului material. Răspunsul este destul de simplu: pe lumea cealaltă, oamenii rămân în acelaşi stadiu în care ei s‑au obişnuit în timpul vieţii trăite în corpul material. Aceştia continuă să rămână în acest stadiu până la încarnarea următoare, care, de obicei, se întâmplă după sute de ani. De aceea, este foarte important să ne controlăm emoţiile şi nu să trăim ca nişte animale, reacţionând numai pe baza impulsurilor trupului, sau a instinctelor reflexe la factorii externi, plăcuţi sau neplăcuţi.

Diferitele stări emoţionale pot fi clasificate în conformitate cu scara de fineţe — grosolănie.

În rîndul emoţiilor celor mai grosiere se enumeră ura, furia, dispreţul, dezgustul, frica, disperarea, anxietatea, gelozia, depresivitatea, dușmănia, senzaţia de a fi reprimat de cineva, tristeţea despărţirii, etc.

La mijlocul gamei de emoţii sunt stări ca nerăbdarea, graba, agitaţia generată de muncă sau sport, pasiune sexuală (dorinţă pasională), etc.

Printre stările mai elevate ale conştiinţei sunt tandreţea (incluzând nuanţe sexuale) precum şi acele stări care apar atunci când cineva este în concordanţă cu fenomenele armonioase ale naturii (dimineaţa, primăvara, tihna, calmul, cântecele păsărelelor, joaca animalelor, etc.) sau cu diverse opere de artă de orice tip.

Există stări de conştiinţă chiar mai înalte. Acestea nu se enumără printre emoţiile pământeşti şi nimic din lumea terestră nu le poate genera. Pot fi cunoscute numai în meditaţiile mai înalte ale Unirii cu Duhurile Sfinte şi cu Dumnezeu‑Tatăl în Locaşul Său.

Fiecare dintre aceste trei grupuri de stări menţionate mai sus sunt denumite diferit. Primul grup se numeşte tamas, al doilea (intermediar), rajas şi al treilea, sattva. Tamas, rajas şi sattva sunt atribute pământeşti şi se numesc gunas*. Categoriile cele mai înalte transced gunas.

Omul, prin eforturi spirituale, are posibilitatea de a se ridica de la o gună la alta, până la cele mai înalte niveluri. Dar, de asemenea, el poate şi coborî.

Trebuie să accentuăm ideea că nu este vorba numai despre capacitatea cuiva de a simţi anumite emoţii, ci şi despre stările obişnuite ale conştiinţei unei persoane. Iar stările obişnuite în momentul morţii corpului îi determină destinul pentru sute de ani.

Şi acum, fiecare dintre noi să se întrebe: “Vreau eu să rămân printre alte fiinţe ca mine, pentru un timp atât de lung, în stările din prima categorie?” Aceasta este ceea ce se numeşte iad.

Mai mult, vom greşi dacă dăm vina pe alte persoane sau circumstanţe pentru emoţiile noastre negative. Noi suntem aceia care alegem să fim în rezonanţă cu aceşti oameni răi sau circumstanțe nefericite, în timp ce ar trebui să ne aliniem cu Dumnezeu, cu Divinul care ne poate salva de iad. Apostolul Pavel a spus despre aceasta: “… urâţi răul, alipiţi‑vă de bine!” (Romani 12:9).

Din același motiv, ar trebui să se respecte următoarele principii:

“Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă, faceţi bine celor ce vă urăsc şi rugaţi‑vă pentru cei ce vă vatămă şi vă prigonesc…”(Matei 5:44)

“Împacă‑te cu pârâşul tău degrabă…” (Matei 5:25)

“Fericiţi făcătorii de pace…” (Matei 5:9)

“… Nu vă împotriviţi celui rău; iar cui te loveşte peste obrazul drept, întoarce‑i şi pe celălalt. Celui ce voieşte să se judece cu tine şi să‑ţi ia haina, lasă‑i şi cămaşa. Iar de te va sili cineva să mergi o milă, mergi cu el două”. (Matei 5:38‑41)

“Nu judecaţi…” (Matei 7:1)

“… Nu osândiţi!…” (Luca 6:37)

“… Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, iar sufletul nu pot să‑l ucidă…” (Matei 10:28)

“… Oricui îţi cere, dă‑i; şi de la cel care ia lucrurile tale, nu cere înapoi.” (Luca 6:30)

“Cine dintre voi este înţelept şi priceput? Să‑şi arate, prin purtarea lui bună, faptele făcute cu blândeţea înţelepciunii! Dar dacă aveţi în inima voastră pizmă amară şi un duh de ceartă, să nu vă lăudaţi şi să nu minţiţi împotriva adevărului. Înţelepciunea aceasta nu vine de sus, ci este pământească, firească (în limba greacă: sufletească), drăcească.” (Iacov 3:13‑15)

“Cine zice că este în lumină, dar îl urăşte pe fratele său, este încă în întuneric.” (1 Ioan 2:9)

“Binecuvântaţi‑i pe cei ce vă prigonesc, binecuvântaţi‑i şi nu‑i blestemaţi…

“Nu întoarceţi nimănui rău pentru rău. Urmăriţi ce este bine, înaintea tuturor…

“Nu vă răzbunaţi singuri!…

“… Dacă vrăjmaşul tău este flămând, dă‑i de mâncare; dacă‑i este sete, dă‑i să bea…

“Nu te lăsa biruit de rău, ci biruieşte răul cu binele.”

(Romani 12:14‑21)

“Dar tu de ce judeci pe fratele tău?… fiecare din voi va da seamă despre sine lui Dumnezeu. Deci să nu ne mai judecăm unii pe alții, ci mai degrabă judecaţi aceasta: Să nu daţi fratelui prilej de poticnire sau de sminteală.” (Romani 14:10‑13)

“… Chiar de va cădea un om în vreo greşeală, voi, cei duhovniceşti, îndreptaţi‑l cu duhul blândeţii, luând seama la tine însuţi, ca să nu cazi şi tu în ispită.” (Galateni 6:1)

“Din gura voastră să nu iasă nici un cuvânt rău, ci numai ce este bun, spre zidirea cea de trebuinţă, ca să dea har celor ce ascultă.” (Efeseni 4:29)

“Acum deci vă lepădaţi şi voi de toate acestea: mânia, iuţimea, răutatea, defăimarea, cuvântul de ruşine din gura voastră.” (Coloseni 3:8)

“Nu răsplătiţi răul cu rău sau ocara cu ocara…”(1 Petru 3:9)

“Dar cine urăşte pe fratele său, este în întunerec, umblă în întunerec, şi nu ştie încotro merge, pentru că întunerecul i‑a orbit ochii.” (1 Ioan 2:11)

“Asemenea fapte nu duc la mântuire şi ai cade într‑o stare de degradare etică unde furtul, minciuna şi crima sunt luate ca fapte generoase.

“... Există un singur miracol pe care omul îl poate realiza: atunci când, plin de o credinţă sinceră, el hotărăşte să smulgă din mintea sa toate gândurile rele şi când, pentru a‑şi atinge acest Scop, el renunţă la toate căile sale nelegiuite.” (Viaţa Sfântului Issa [28], 9:17; 11:8).

Poate unii cititori vor obiecta: “Să te fereşti de rău şi să ai grijă numai de propria mântuire este egocentrism! Şi atunci ce se întâmplă cu oamenii răi? — să îi lăsăm să facă tot felul de lucruri rele?!”

Greşit: vorbim despre stări ale conştiinţei, în primul rând. Chiar luptând împotriva criminalilor, împotriva celui mai abominabil comportament uman — dacă asta este datoria noastră, se poate face fără sentimente de ură, furie şi aversiune, ci cu calm şi în armonie cu Divinitatea. Cu emoţiile diavoleşti (de esenţă inferioară) nu putem decât să facem rău — atât nouă cât şi altora…

Este, de asemenea, important să înţelegem că emoţiile puternice se dezlănţuie nu numai în interiorul corpului, ci şi în jurul lui, generând câmpuri de energie care afectează starea altor persoane, provocându‑le chiar şi îmbolnăvirea.

Dacă urmăm principiile lui Cristos de a nu participa emotiv, chiar dacă suntem implicaţi în conflicte lumeşti, nu vom ajunge, noi sau alţii, să ne deprindem cu infernul.

Vreau să repet că toate cele spuse mai sus nu implică lipsa de viaţă socială, sau indiferenţa faţă de nevoile altor fiinţe. “Mai mare dragoste decât aceasta nimeni nu are, ca sufletul lui să şi‑l pună pentru prietenii săi!” (Ioan 15:13), a spus Isus. Totuşi, când faci acest lucru, nu trebuie să simţi ură, mânie sau dispreţ, ci dimpotrivă, calm şi iubire în timp ce îţi menţii atenţia asupra Scopului cel mai Înalt — Tatăl Ceresc. Aşa fost când Isus şi‑a întâmpinat moartea pe cruce.

… Când suntem în corpul material, putem să ne schimbăm, după voia noastră, obiceiul de a trăi anumite stări emoţionale. Se poate face aceasta folosind diverse metode de autoreglare psihică, precum şi diferite tehnici meditative. De asemenea, în încercarea noastră de a deveni cât mai buni posibil, putem primi ajutor şi de la alţi oameni. Însă, în momentul în care corpul a murit, este imposibil ca starea cuiva să mai fie schimbată. Şi nimeni nu va mai fi în stare să ajute. Isus nu a scos păcătoşii din iad şi nici rugăciunile sfinţilor sau ale oricui altcuiva nu au făcut‑o. Destinul poate fi schimbat numai în timpul cât se trăieşte în corpul material şi numai de persoana implicată.

* * *

Destinele noastre în încarnările prezente sau viitoare sunt afectate de propriile noastre defecte. De exemplu, dacă ignorăm durerea altor fiinţe (nu numai a oamenilor) şi le facem să sufere, atunci Dumnezeu ne va dezobişnui de acest obicei. Cum? Prin a ne pune în situaţii în care vom simţi şi noi aceeaşi durere, în aşa fel încât, prin experimentarea durerii, să învăţăm să avem compasiune pentru durerile altora. Acesta este modul în care defectele pe care le avem reuşesc să programeze destinele noastre, creându‑ne un adevărat “iad pe Pământ”, în care va fi mult mai greu să ne rafinăm propriile emoții.

Deci, ce‑ar trebui să facem acum pentru a scăpa de defectele care ne distrug? — Să ne pocăim!

<<< >>>
 
Main pageBooksArticlesSpiritual filmsPhotogalleryScreensaversOur sitesLinksContact