Procesul de creaţie.
Multidimensionalitatea spaţiului

În timpul fazei de “nemanifestare” a Manvantarei, există numai Conştiinţa Primordială a Creatorului şi “materialul de construcţie” necesar pentru crearea materiei şi a sufletelor, protoprakriti şi protopurusha (vezi [6,12‑13] pentru mai multe detalii). Procesul creaţiei începe cu condensări locale ale protoprakriti care au ca efect formarea unui substrat dens. Acest substrat este necesar deoarece permite ca viaţa corpurilor organice să existe pe suprafaţa sa. “… Ea a ieşit, … ea… a apărut în faţa Lui în strălucirea Luminii Lui…, ea a devenit pântecul matern a tot…”(Apocrifa lui Ioan 4:25‑5:5).

Durata procesului de facere a lumii nu e măsurată în zile, ci în epoci; cele şase “zile” ale creării lumii reprezintă un exemplu de traducere incorectă a Bibliei. Dacă admitem că acestea au fost zile în sensul obişnuit al cuvântului, atunci înseamnă că facerea lumii a avut loc aproximativ acum 6000 de ani. Totuşi, descoperirile arheologice arată că oamenii au existat pe Pământ de aproximativ un milion de ani sau chiar mai demult.

În Evanghelia după Filip, dimensiunile spaţiale sunt denumite eoni — cuvânt de origine greacă.

Este imposibil de a explica în cuvinte, în mod exact, natura oricărei structuri multidimensionale, cum ar fi Pământul, de exemplu. Se poate spune numai că în adâncul existent sub fiecare corp material există straturi de lumină care sunt din ce în ce mai subtile, pure, delicate şi clare. Aceste straturi pot fi cunoscute numai cu ajutorul unor metode speciale de dezvoltare ale conştiinţei. Aceasta este Calea rafinării treptate a conştiinţei, a întăririi şi cristalizării conştiinţei în fiecare din nivelurile atinse. Aceasta este Calea spre cunoaşterea Creatorului.

Sfârşitul lumii este un proces invers prin care Creaţia se dezintegrează.

* * *

“El a voit şi lumea (Creaţiei) a apărut. Cu un gând Divin, El a adunat apele, separându‑le de porţiunile uscate ale globului. El este principiul existenţei misterioase a omului (adică forma corporală umană) în care a insuflat o parte din Fiinţa Sa.”(Viaţa Sfântului Issa [28], 5:18)

“… El este Viaţa dătătoare de viaţă…” (Apocrifa lui Ioan, 4:1)

“… (El) a existat din toate timpurile şi încă va fi după sfârşitul a toate” (Viaţa Sfântului Issa [28], 8:6).