---

Parabole Divine/Parabola despre Marele Farmacist şi Piatra Filozofală

---

Radek Volynsky

Parabola despre Marele Farmacist şi Piatra Filozofală*

În vremurile de demult, cunoscute azi sub numele de Evul Mediu, în Europa existau legende despre un Bărbat nemuritor. Nimeni nu ştia de unde apăruse şi încotro mergea. Uneori El era sfătuitor al monarhilor; alteori apărea ca vindecător, iar din când în când, ideile Sale inspirau filozofi, poeţi şi artişti… Dar, toate acestea nu erau decât o manifestare exterioară a ceea ce era esenţial care [continua să] rămână ascuns și enigmatic…

Chiar şi acum, în vechile scrieri, pot fi găsite informaţii despre Prietenul lui Dumnezeu de la Care, după ce Îl întâlneau, oamenii ajungeau să cunoască Adevărul… Azi mulţi cred că nu este decât o poveste, dar El a trăit cu adevărat secole întregi astfel încât înţelegerea, conștientizarea, iubirea, cunoaşterea de sine şi cunoaşterea lui Dumnezeu să crească printre oameni.

* * *

Pe vremea aceea, trăia un băiat pe nume Henric. Era al unsprezecelea fiu al unui proprietar de abator. Fraţii săi mai mari îşi ajutau tatăl în timp ce Henric rămânea cu mama sa şi o ajuta cu gospodăria casei.

Totuşi veni şi momentul când tatăl îi spuse lui Henric să înceapă să înveţe meseria: să omoare animale şi să le taie în bucăţi de carne, piele şi oase…

Henric s‑a împotrivit spunând că el nu va ucide niciodată!

Tatăl l‑a lovit peste faţă şi a strigat:

“Dacă e vorba pe‑aşa, atunci nu vei mânca până când nu vei înţelege cât de grea e munca noastră şi cât de greu este să câştigi banul!”

“Nu voi omorî chiar dacă ar fi să mor!” răspunse Henric.

Cearta a durat câteva zile, timp în care tatăl şi‑a îndreptat mânia spre mama lui care încerca să‑şi ocrotească fiul în toate felurile.

Atunci Henric a fugit de acasă.

* * *

A mers dintr‑un oraş într‑altul până când a ajuns în capitală.

De multe ori nu putea să‑şi câştige bani de mâncare pentru că nimeni nu voia să‑l angajeze fiind aşa slăbit de foame…

Dar, într‑o zi, un domn îmbrăcat în haine fine de catifea i‑a cerut să‑l ajute să care nişte cărţi cu coperţi grele de aramă pentru o mică sumă de bani.

Henric a acceptat oferta cu bucurie.

Când au ajuns în dreptul casei acelui domn, Henric citi firma: “Maestrul* Francisc — farmacist”.

După ce a intrat în casă, Maestrul Francisc avea de gând să‑i plătească, dar nu a găsit mărunțiș în portofel. Atunci, a urcat scările lăsând portofelul, ca şi cum ar fi fost din neatenţie. Henric se uită la portofelul plin de monede de aur dar nu a putut fura.

Maestrul Francisc a revenit în scurt timp, s‑a uitat cu bunătate la Henric şi, oferindu‑i plata lui puțină dar muncită cinstit, spuse:

“Onestitatea este un început bun pentru o viaţa bună!

“Am nevoie de un băiat care să ducă medicamentele la clienţi. Ai putea deveni asistentul şi studentul meu…”

Şi astfel Henric a rămas în casa Maestrului Francisc.

* * *

Casa unde trăia acum nu era obişnuită. Regulile stabilite aici de Maestrul Francisc erau surprinzătoare la început, dar, treptat, au devenit obişnuite şi chiar plăcute.

Prima regulă era Curăţenia.

Aceasta însemna că nu numai podelele, mesele, rafturile şi hainele trebuiau să fie curate, ci şi hrana. Însemna că nimeni din casă nu trebuia să mănânce trupuri de animale ucise. Curăţenia însemna, de asemenea, ca trupul să fie spălat în fiecare zi, iar emoţiile şi gândurile trebuiau menţinute curate. Maestrul Francisc obişnuia să spună: “Toată lumea trebuie să înceapă purificarea şi transformarea lumii cu sine însuşi!”

A doua regulă era Munca.

Fiecare dintre cei care trăiau în această casă avea îndatoririle sale care erau împlinite cu plăcere. Maestrul Francisc nu era de acord cu folosirea muncii servitorilor sau sclavilor. El obişnuia să spună:

“Sclavii sau servitorii muncesc numai pentru că sunt forţaţi s‑o facă. Dimpotrivă, o persoană liberă munceşte când vrea, înţelegând necesitatea muncii sale.

“Libertatea este câştigată numai atunci când cineva reuşeşte să depăşească sclavul din sine însuşi”…

A treia regulă era Liniştea.

În casa Maestrului Francisc exista o atmosfera deosebită de linişte şi calm care te făcea să aspiri la cunoașterea Existenței Adevărate în complexitatea Sa și să te percepi ca participant în Ea.

“Nu ar trebui să rosteşti cu voce tare toate gândurile care îţi trec prin minte. Opreşte‑te din vorbit, cufundă‑te în tăcere şi, apoi, vei vedea că, de nouă ori din zece, vei rămâne tăcut!

“În acest caz, tot ceea ce vei spune va fi într‑adevăr important şi vei înceta să vorbeşti în zadar.

“Numai în aceste condiţii cuvintele tale vor deveni parte din elixirul vital pentru alte suflete!” Astfel învăţa Maestrul Francisc pe începători.

A patra regulă era Studiul.

Maestrul Francisc obişnuia să spună:

“Când cineva încetează să se dezvolte și să învețe lucruri noi, atunci acea persoană face un pas spre moartea sa, pentru că viața sufletului în acest corp devine inutilă.

“Cunoştinţele nu sunt atât de importante pe cât este de importantă abilitatea de a aplica aceste cunoştinţe în viaţa de zi cu zi! Apoi, trebuie învățat cum să gândești folosind acele cunoștințe dobândite. Aceasta este cheia înţelepciunii.”

A cincea regulă era Iubirea.

Iubirea i‑a unit pe toți cei ce au trăit în această casă.

Şi iubirea era aceea care care sta la temelia metodelor pe care le creau pentru a vindeca oamenii.

Maestrul Francisc vorbea rar despre iubire, dar când vorbea, cuvintele lui rămâneau în amintire pentru multă vreme:

“Iubirea este o condiţie necesară în dezvoltarea înţelepciunii. Înțelepciunea este imposibilă fără iubire sinceră, iubire care vine din inimă!

“Iubirea este ceea ce transformă o persoană obişnuită într‑o Persoană Divină!”

* * *

Lui Henric îi plăcea să studieze. Avea o memorie excelentă şi o minte iscoditoare.

Și tot ceea ce Maestrul său îi recomanda să învețe — ca, de exemplu, Evangheliile — era plin de înțelepciune.

Maestrul Francisc îi explica:

“Pentru a vindeca oamenii, nu e suficient să ştii anatomia corpului uman! Omul este un suflet, iar corpul nu este decât lăcaşul său temporar! De aceea, pentru a vindeca un pacient, trebuie să ai cunoştinţe nu numai despre minerale şi ierburi medicinale, despre funcţiile organelor şi procesele care au loc în organism, dar şi despre suflet.

“Poţi învăţa multe despre suflet şi despre Dumnezeu din cuvintele lui Isus Cristos.”

“Dar cei ce nu au rangul de preot nu au voie să citească Biblia” — obiectă Henric.

“Să nu‑ţi fie frică! Frica nu este un profesor bun!

“Ceea ce sugerează frica, nu duce decât la servilism, răutate și dă naştere la viciul trădării!

“Nu asculta niciodată la acele gânduri care sunt şoptite de frică, lene sau mânie!

“Şi încă o regulă importantă: nimeni nu trebuie să fie între om şi Dumnezeu! Fiecare persoană este direct răspunzătoare în faţa lui Dumnezeu pentru tot ceea ce face sau nu face în viaţa sa! Şi fiecare, pe cont propriu, trebuie să înveţe să‑L simtă şi să‑L înţeleagă pe Dumnezeu!”

… În felul acesta, treptat, Maestrul Francisc l‑a făcut pe Henric să realizeze ceea ce El numea alchimia sufletului:

“Alchimia adevărată este cunoașterea modului în care oamenii se pot îmbunătăți.

“Trebuie să învățăm să facem deosebirea, în noi înşine, între ceea ce este superior şi inferior, între uşor şi greu, între bine şi rău.

“Viciile apasă sufletul cu poveri și nu‑l lasă să iasă din stările joase, grosiere. Prin urmare, viciile sunt primele lucruri care trebuiesc eliminate.

“Doar acela care se instruiește în vederea unui autocontrol zilnic și constant, nu doar ocazional, se apropie de Perfecțiune!”

* * *

Maestrul Francisc explica totul în felul său unic. Folosea exemple simple din viaţa de zi cu zi pentru lămuri marile adevăruri:

“Există Legi generale ale Existenţei care au fost create de Dumnezeu. Fiecare dintre ele funcţionează şi determină cursul vieţii pe Pământ şi în întregul univers.

“Uite: piatra pe care o ţin acum în mână va cădea atunci când eu nu o voi mai ţine. Pot repeta acest lucru mereu şi de fiecare dată rezultatul va fi acelaşi. Tot ce există pe suprafaţa Pământului sau deasupra lui este atras de planetă. Materia atrage materie. Aceasta este Legea atracţiei.

“Un fenomen asemănător există şi în lumea sufletelor. Sufletele omeneşti (şi nu numai acestea) sunt atrase unul către altul şi sunt conectate prin iubire.

“De asemenea, Dumnezeu, Creatorul a tot ce există, îşi iubeşte copii.

“În felul acesta, dacă noi Îl iubim pe Dumnezeu, atunci apare o forţă uriaşă de atracţie. Puterea sa este superioară, mult mai puternică decât tot ce cunoşti tu!

“Aşa conduce Dumnezeu sufletele în Sine! Astfel lucrează Legea iubirii!

“Pot, de asemenea, să vorbesc despre legea urii. Dacă îţi loveşti piciorul de o piatră ascuţită şi, din răzbunare, o loveşti din nou, te vei răni încă odată. Astfel funcţionează mecanismul răzbunării, urii şi al mâniei…

“Deci, oricine va continua să se rănească, până când va înţelege şi va accepta, datorită propriei dureri, Legea iubirii.

“Dumnezeu nu pedepseşte oamenii! Oamenii sunt cei ce se pedepsesc singuri, prin încălcarea Legilor Existenţei stabilite de Dumnezeu!

“Dimpotrivă, acela care trăieşte ţinând seama de Legile lui Dumnezeu — Legile Iubirii şi ale armoniei — este fericit în această viaţă şi în existenţa viitoare.

“Dumnezeu nu a creat nimic rău. Omul este acela care foloseşte în scopuri rele lucrurile care au fost destinate binelui!

“Din această cauză el ajunge să‑şi transforme singur viaţa într‑un iad! Iar, pe urmă, începe să se roage Creatorului: “Salvează‑mă!” Nu este asta o absurditate?

“Îţi voi spune o pildă despre doi oameni şi pomul cunoaşterii binelui şi al răului.

“Aceşti doi oameni s‑au apropiat de pom şi fiecare a cules câte un măr.

“Primul om a mâncat mărul şi I‑a mulţumit lui Dumnezeu şi pomului. Mai mult, a luat seminţele acelui măr şi le‑a plantat cu dragoste în grădina sa — iar din ele au crescut câţiva meri. În casa lui domnea armonia şi el, împreună cu soţia şi copii săi erau cu toţii fericiţi.

“Alt om, dimpotrivă, a hotărât că fructul era acru şi l‑a aruncat. Şi, în mânia sa, a rupt o ramură din acest copac, a făcut un arc din ea şi a început să ucidă animale… El nu îşi putea găsi fericirea din moment ce el însuşi crea nefericire în viaţa sa!…

“Era singurul pom şi toate fructele sale erau la fel! Totuşi fiecare persoană poartă în sine însuşi posibilitatea de a trăi în fericire sau în chin!”

* * *

Într‑o zi, un om intrat alergând în casa Maestrului Francisc:

“Maestrul Francisc locuiește în casa asta? Am călătorit prin toată Italia şi Franţa căutându‑L! Şi, în sfârşit, L‑am găsit!

“Permiteți‑mi, domnule, să fiu discipolul dumneavoastră!” — spuse acesta îngenunchind în faţa Maestrului. Apoi continuă să vorbească cu un glas sufocat de emoție:

“Vă… vă rog, nu mă refuzaţi! Aţi găsit piatra filozofală! Puteţi transforma plumbul în aur! Am citit multe tratate despre sublimare! Am realizat un mare succes! Aproape mi‑am atins scopul! Dar încă mai am nevoie de acel ceva care face ca reacția aibă rezultatul aşteptat…”

“De ce ai nevoie de toate astea? Cât aur vrei?” — îl întrebă Maestrul Francisc liniştit.

“Eu… eu voi avea atâta aur pe cât îmi doresc! Întotdeauna voi putea să fac aur! Voi fi bogat, adică — liber! Voi avea tot ce vreau, orice! Voi face tot ce vreau! Nicio femeie nu mă va mai respinge!…”

“Și ce vei face atunci când vei avea toate acestea: aur, putere și femei? Ești sigur că asta vrei cu adevărat? Poate că ai nevoie doar de o singură femeie — aceea pe care o vei iubi și care te va iubi. Poate, pentru fericirea ta, ai nevoie doar de o casă cu o grădină unde copiii tăi vor alerga.”

“Am venit aici să învăţ! Am bani, pot să vă plătesc!…”

“Îţi iroseşti viaţa cu acele lucruri de care nu ai nevoie!

“Ai primit deja lecția pe care aş putea să ţi‑o dau. Dacă o înveți — atunci vei fi fericit! Dacă nu…

“Eu sunt farmacist, nu vrăjitor şi prescriu medicamentul care vindecă atât sufletul cât şi trupul.

“Iar tu ţi‑ai primit reţeta ta… Nu te pot ajuta mai mult.

“Henric, te rog să‑l însoţeşti pe acest domn la uşă!”

* * *

“Ce este piatra filozofală?” — întrebă Henric în timp ce închidea uşa în urma vizitatorului.

Maestrul Francisc răspunse:

“Oamenii care, uneori, îşi spun alchimişti, cred că există un element secret, “baza vieţii” care permite cuiva să transforme totul. Ei o numesc piatra filozofală.

“Şi mulţi dintre ei, an după an, combină diferite elemente în eprubete pentru a crea piatra filozofală şi pentru a reuşi să transforme orice metal în aur.

“Dar adevărul este că etapele transformării unui suflet au fost ascunse în timpurile antice în spatele conversațiilor despre transmutarea elementelor. Iar cheia divină, piatra filozofală adevărată, este iubirea — iubirea ca esență a unei persoane, ca stare firească a unui suflet.

“… Tot ceea ce există în univers poate fi considerat viu.

“Dar plantele, animalele, oamenii şi Dumnezeu au niveluri de conştientizare diferite.

“Da, există etape de dezvoltare pe care un suflet trebuie să le treacă pentru a învăța să înțeleagă și să fie conștient. După parcurgerea acestor etape, un suflet va fi capabil să pătrundă adânc în diferite niveluri ale vieții multidimensionale. Apoi, o astfel de persoană va putea să‑și cunoască Esența sa Divină și să atingă Unirea cu Dumnezeu!

“Iar când un asemenea suflet‑persoană devine ca Dumnezeu, numim această Persoană, Cristos.

“Marea Armonie este posibilă! Secretul Său se află în om! Acolo [în om], ca într‑un organism multidimensional, există energiile tuturor planurilor universului. Astfel, omul poate cunoaște toate acele straturi și poate deveni Una cu cel mai subtil dintre acestea!

“În același fel în care un fragment odinioară mic poate realiza prezența sa în Marele Întreg, omul, după ce a acumulat treptat, înăuntrul sufletului, toate planurile universului, devine Una cu întreaga Creație și cu Sursa ei — Creatorul.

“Creatorul este asemenea Oceanului de Lumină!

“Splendoarea Sa este precum strălucirea şi măreţia numeroşilor Sori care pătrund peste tot cu razele lor.

“El este Infinit, Nemuritor!

“Acesta este felul în care omul găsește piatra filozofală și Îl cunoaște pe Creator!”

* * *

Maestrul Francisc echilibra cu pricepere faima cu anonimatul… El călătorea prin toată Europa cu mai mulţi însoţitori… Apoi tovarăşii săi de drum rămâneau undeva, într‑un loc unde continuau să facă ceea ce învăţaseră…

Și El — eluziv şi imperceptibil —mergea mai departe căutând noi tovarăși. El ridica în liniște fiecare val de înțelepciune și Lumină Divină…

Odată El a spus:

“Eu fac curățenie pe Pământ. Depun efortul de a transforma noroiul într‑un sol bun și fertil… Și în acest pământ semăn semințele Iubirii, Bunătăţii și ale marii Înțelepciuni. Apoi, cu Razele de Lumină, încurajez aceste semințe să încolţească și să crească.

“Da, am piatra filozofală! Ajut sufletele să atingă noi niveluri de înţelegere, astfel ca procesul de creştere să înceapă în ele.

“Cu toate acestea, pentru a readuce Cunoașterea Adevărată omenirii, noi toți, tu împreună cu Mine, trebuie să lucrăm mult.

“În orice caz, fiecare ar trebui să înceapă cu el însuşi, pentru a deveni Sursa Iubirii și a Luminii pe Pământ!”