Parabole Divine/Parabolă despre Profet

Apostolul Andrei

Parabolă despre Profet

Isus a spus: “ El a venit, dar puţini

L‑au recunoscut…

A vorbit, dar puţini L‑au auzit…

El a propovăduit, dar puţini au împlinit

Învăţăturile Sale…”

Din Memoriile Apostolului Andrei

Un Om a venit pe Pământ, trimis de Dumnezeu‑Tatăl. Şi văzu Omul că lumea era plină de păcate, că viciile se înmulţiseră în sufletele oamenilor şi că bunele obiceiuri fuseseră părăsite…

Şi El a mai văzut că Învăţăturile Legilor Sfinte fuseseră date uitării, iar cunoașterea esenței Scripturii create Dumnezeu, fusese pierdută.

Aşa cum se poate ascunde murdăria şi urâciunea trupului sub haine frumoase, tot aşa şi oamenii pot încerca să‑şi ascundă viciile sufletelor lor rostind cuvinte din Scripturi care, însă, rămân doar spuse şi nu împlinite.

Toată lumea vorbeşte despre Lege; toată lumea dă lecţii despre Lege… Cu toate acestea ei nu fac altceva decât să rostească vorbe, fără să înfăptuiască nimic din ceea ce spun.

Oamenii nu văd Lumina şi nu ştiu că ei trăiesc în întuneric…

Acel Om nu avea idee cum să schimbe ceea ce vedea… Căci el ştia că, de va începe să vorbească, atunci spusele Sale se vor pierde printre cuvântările false ale acelora care vorbeau despre Lege — Lege pe care nu o ştiau şi nu o împlineau…

Apoi, Omul hotărî să-şi lase de‑o parte hainele sale bune şi luă drumul deşertului… Şi aşa ajunse să trăiască în deşert… Şi asculta la Dumnezeu, iar Dumnezeu Îi vorbea.

Vestea se răspândi despre acest Profet Care trăia în deşert şi Care asculta la Dumnezeu, dar era întotdeauna tăcut.

Oamenii au început să vină să‑L vadă şi să se minuneze de El…

Ei începură să‑I pună întrebări şi aşteptau să vadă cui îi va răspunde.

Unul veni la El şi‑L întrebă:

“Cum o să fie recolta anul ăsta?”

Un altul îl întreba:

“Când o să se însoare băiatul meu?”

Şi, în timp, mulţi alţii veniră şi‑I puseră întrebări:

“Când o să nască nora mea?”

“Cum pot să‑mi sporesc averile şi să mi le păzesc?”, “Cum pot să fac o fecioară să mă iubească şi să se mărite cu mine?”…

Dar Profetul păstra tăcerea. Vorbele pe care ar fi vrut să le spună acestor oameni Îi ardeau buzele, iar Inima Lui era plină de Iubirea lui Dumnezeu. El a ţinut tăcerea timp de zece ani…

Se dusese zvonul despre El până departe şi din ce în ce mai multă lume venea să‑L vadă. Se mirau fiindcă toţi profeţii spuseseră o mulţime de lucruri, dar acesta… nu zicea nimic!

Profetul îşi continua tăcerea. Vorbele pe care El voia să le spună acestor oameni Îi ardeau buzele căci inima Sa era preaplină de Dragostea lui Dumnezeu. Dar El a păstrat tăcerea încă zece ani…

Iar tăcerea Lui a atras lumea mai mult decât cuvântările celorlalţi…

Într‑o zi, un tânăr s‑a apropiat de El. Acesta nu căuta niciun câștig din răspunsul la întrebarea sa. Nu a întrebat altceva decât atât: “Ce cuvânt se ascunde în spatele tăcerii Tale?”

Atunci, Profetul a răspuns: “Pocăiți‑vă!”.

Şi aşa oamenii au început să vină la El pentru a fi curăţiţi de păcate.

Cineva I‑a zis: “Ieri am fost mânios! Curăţă‑mă [de păcatul ăsta]!”

Altul a spus: “Am înşelat în negoţul meu spunând o minciună! Spală‑mă de păcat!

Iar altul: “Am fost mândru şi m‑am lăsat [con]dus de vanitate! Izbăvește‑mă de păcat!

Profetul tăcu. Aceiaşi oameni veneau iar şi iar, se pocăiau de aceleaşi păcate şi apoi plecau acasă pentru a păcătui mai departe…

Profetul păstra tăcerea…

“De ce nu vrei să ne mântuieşti?” întrebau oamenii.

Profetul răspunse: “Mântuirea nu poate avea loc până când pocăinţa nu va curăţa viciul sufletului, astfel încât un păcat asemănător să nu mai poată fi făcut din acel moment!”

Şi Profetul se cufundă din nou în tăcere…

Exista numai Fluviul de Lumină Vie. Toate gândurile şi faptele erau vizibile în Apele Sale. Profetul stătea în Fluviul de Lumină Vie şi îi aştepta pe aceia care vor veni pentru a fi mântuiţi… Fluviul îşi purta apele, iar timpul trecea…

Şi oamenii ascultau liniştea Lui, liniştea Sufletului. Şi erau aceia care Îl înţelegeau. Şi aceia veneau pentru a fi mântuiţi.

Focul ruşinii pentru păcatele lor îi ardea. Nu aveau curajul să‑şi ridice ochii şi nu îndrăzneau să vorbească. Focul ruşinii îi ardea — şi acest foc ardea şi viciile sufletelor lor curăţite prin pocăinţă.

Profetul spăla cu apă curată pe aceia care veneau să se mântuiască. Şi nu exista nicio undă de condamnare în privirile Sale.

Fluviul Luminii Sfinte curgea, iar oamenii intrau în Apele Sale şi erau curăţiţi de vicii, astfel încât să nu mai păcătuiască din nou!

Şi Profetul a spus: “Este imposibil să vă eliberez dintr‑o dată de toate viciile. Staţi şi învăţaţi cum să vă purificaţi voi înşivă! Tot ceea ce este negativ în suflet trebuie îndepărtat şi înlocuit cu dragoste — acea dragoste care oferă!”

Şi Profetul mai spuse: “Vă botez cu Apă Vie astfel încât să puteţi primi Botezul Focului de la Tatăl! Acela, Care va veni după Mine, va aduce Focul Dragostei Divine pe Pământ! Şi numai acela care şi‑a purificat sufletul înainte de venirea Lui, va putea cunoaşte Focul Divin!”

Aşa propovăduia Profetul numit de oameni, Ioan.