Parabole Divine/Parabola despre Focul care nu arde
Parabola despre Focul
care nu arde
Isus a spus: “Există Focul care nu arde!
Acesta este Puterea Tatălui Meu!”
Fragment din memoriile Apostolului Andrei
A fost odată un om, care era bun și a cărui dorință era de a ajuta oamenii care trăiau copleşiţi de greutăți şi necazuri, de sărăcie și boală… El căuta mijloace prin care să‑i ajute să‑şi schimbe vieţile lor dure şi triste, dar nu reuşea să le găsească…
Acel om bun a descoperit existenţa Focului care nu arde. Flacăra Lui este asemănătoare cu flacăra unui foc și totuși este diferită, pentru că în Ea este cuprinsă Marea Putere. Această Flacără este mai strălucitoare decât lumina soarelui şi totuşi nu arde pe nimeni. Şi orice îţi doreşti se îndeplineşte datorită acestei Puteri Măreţe…
… Odată, omul cel bun a auzit că un Mare Învăţător venise pe Pământ trimis de Dumnezeu‑Tatăl şi că în acest Învăţător era Flacăra Divină care nu te arde.
Și tot ceea ce spunea acest Învățător se împlinea. El atingea orbul și spunea: “Vezi!”, iar orbul începea să vadă… El atingea șchiopul și spunea: “Ridică‑te și umblă!”, iar șchiopul se ridica și pleca… El era înzestrat cu Marea Putere de a învia morții și de a vindeca bolnavii. Acest Învățător cunoștea secretele vieții și ale morții. El a predicat Cunoştinţele de la Dumnezeu‑Tatăl despre cum ar trebui să trăiască oamenii pe Pământ.
Omul cel bun a hotărât să găsească acest Învățător pentru a învăța cum să dobândească puterea Focului care nu arde. El voia să ajute oamenii care trăiau în suferință și mizerie.
Condus de Hotărârea sa, omul a călătorit multă vreme şi, în cele din urmă, L‑a găsit pe Învățător.
El a observat că, atunci când Maestrul mergea, Focul care nu arde strălucea în El! Omul cel bun privi mai îndeaproape, clipind din ochi, dar nu era niciun Foc… Se uită din nou, și din nou văzu Focul Luminos în Învățător.
Învăţătorul purta haine simple şi vorbea cuvinte simple ca și când nu ar fi fost Măreţul Mesia! Însă din ochii Lui se revărsa Lumina Iubirii. Vorbea încet, dar fiecare cuvânt atingea inima și rămânea pentru totdeauna în suflet.
Omul cel bun a mers împreună cu mulțimea care‑L urma pe Învățător și a ascultat predicile Sale. A văzut cum vindeca și cum zicea celui vindecat: “Du‑te și nu mai păcătui!”
Odată, omul cel bun se hotărâ să ceară Învățătorului să‑i dea Focul care nu arde, ca să poată și el să vindece șchiopii, să facă orbii să vadă, să învie pe cei morți şi, astfel, să aline durerile oamenilor!…
Și Învățătorul i‑a răspuns: “Iată Focul! Ia‑L!” Însă omul cel bun nu a putut să‑L ia, pentru că nu știa cum. Apoi a hotărât, împreună cu alți ucenici, să rămână cu Învățătorul și să‑L urmeze. Și, aşa, a rămas să înveţe de la El timp de mulți ani…
Vremea trecea… Și omul cel bun a început să vadă întreaga Mare a Focului Strălucitor. Dar tot nu putea să‑L ia…
Învățătorul i‑a spus: “Numai acela care devine[el însuși] acest Foc, Îl poate purta! Doar în inima omului poate exista Marea Focului Care nu arde! Doar Acel Om care s‑a transformat poate deveni sursa Focului Divin pe Pământ!
“Dar acest Foc nu există pentru a vindeca trupurile și pentru a întoarce sufletele, din nou, în corp. Aceste vindecări miraculoase nu sunt altceva decât Semne ale Puterii Tatălui Ceresc, Semne pe care El le transmite oamenilor pentru ca aceştia să ştie de la Cine vine Focul şi a Cui este Voința care crează!
“Corpurile nu sunt veșnice! Ele sunt ca hainele pe care sufletul le îmbracă atunci când vine pe Pământ. Apoi, sufletul le scoate atunci când se întoarce la viața fără trup pentru ca, din nou, să primească haine noi de câte ori revine pe Pământ… Acest lucru continuă până când sufletul, după ce a scos hainele, devine atât de pur și de frumos încât merită să intre în Împărăția Tatălui Ceresc, ceea ce înseamnă că acesta a devenit Lumina Iubirii, asemănătoare Luminii Tatălui!
“Focul Care nu arde strălucește pe Pământ, astfel încât oamenii să poată vedea Lumina şi să‑și dorească să se transforme! Focul care nu arde strălucește pentru ca ei să știe cum are loc această transformare: dragostea inimii devine acea Lumină care este Calea către Tatăl!”
Şi aşa, omul cel bun a înțeles că nu trupul trebuie vindecat, ci sufletul! Atunci când sufletul este vindecat, aceia, care nu puteau vedea Lumina Tatălui, ajung s‑O vadă şi aceia, care erau împiedicați de vicii și de slăbiciuni, ajung să se ridice şi să intre pe Calea care transformă sufletele și care duce la Dumnezeu-Tatăl!
Multă vreme omul cel bun a dezvoltat Iubirea, Înțelepciunea și Puterea, astfel încât inima lui spirituală să poată purta Focul care nu arde!…
… Și iată că, într‑o zi, inima lui s‑a umplut de Focul Divin care nu arde! Căci singurul vas de pe Pământ unde poate exista Flacăra Divină este inima transformată de Iubire!
… Acum Omul cel bun cutreiera pământul, iar Focul care nu arde strălucea în El. Şi El era în căutarea inimilor pregătite să primească Flacăra…
Și se răspândea zvonul că există un Învățător trimis de Dumnezeu-Tatăl pe Pământ. Acest Învățător cunoștea tainele vieții și secretele morții și propovăduia Cunoştinţele de la Dumnezeu-Tatăl despre cum ar trebui să trăiască oamenii pe Pământ…
Carte în pdf
