Cunoștințe contemporane despre Dumnezeu, evoluție și sensul vieții umane.
Metodologia dezvoltării spirituale.

Parabole Divine/Parabola despre Vocea Inimii

Parabola despre Vocea Inimii

Isus a spus: “ Nu privi cu dispreţ

la acest om,

căci e mare lucru ca în tine însuţi

să începi să transformi răul în bine!”

Fragment din memoriile Apostolului Andrei

Era odată un om care nu era nici bogat, dar nici sărac. Nu se deosebea prea mult de ceilalţi oameni care trăiau în jurul lui. Nu era nici tânăr şi nici bătrân…

Dar acest om nu avea o voinţă puternică şi deși existau în el semințe de bunătate, ele nu încolţiseră…

El trăia ca toți cei din jurul lui… era condus de capricii și vicii… şi era încătuşat de temeri și de slăbiciuni… şi nu se simțea bine. Viața lui continua zi cu zi, plictisitoare, fără bucurii sau realizări…

În fiecare seară acest om gândea: “Ei bine, mâine mă voi purta mai bine; nu voi mai ceda slăbiciunilor şi viciilor mele!”

Dar, “mâine” venea şi din nou era stăpânit de capricii şi de vicii, cuprins de frică şi de slăbiciuni…

… Într‑o zi, omul și‑a pus întrebarea: “Oare de ce nu pot să trăiesc cum vreau? De ce nu fac eu ceea ce ştiu că ar trebui să fac? De ce viciile mele mă stăpânesc şi frica mă înlănţuie?”

El a început să se gândească la acest lucru şi nu a putut găsească vreun motiv care să nu‑i permită să facă ceea ce el considera că este corect.

Şi atunci începu să‑L întrebe pe Dumnezeu: “Tatăl şi Creatorul meu!De ce nu pot trăi aşa cum vreau eu? De ce nu pot să mă port aşa cum cred eu că este corect? De ce am devenit sclav al viciilor şi capriciilor, al fricii şi slăbiciunilor mele? Care este motivul?

Dumnezeu i‑a răspuns: “Nu există niciun motiv pentru toate astea! Eşti liber să faci cum crezi tu!”

Atunci omul Îi zise: “Te rog, sfătuieşte‑mă ce ar trebui să fac pentru a‑mi stăvili viciile şi slăbiciunile care îmi stăpânesc viaţa.”

Iar Dumnezeu i‑a răspuns: “De fiecare dată, înainte de a face sau spune ceva, ascultă vocea inimii tale spirituale şi fă aşa cum îţi spune ea! Apoi vei fi în stare să‑ţi controlezi slăbiciunile şi temerile şi să scapi de defectele şi capriciile tale!”

Şi aşa a hotărât omul să urmeze sfatul lui Dumnezeu.

A doua zi, s‑a trezit hotărât să ceară sfatul inimii sale spirituale înainte de a face sau a spune ceva…

În fiecare zi, bătrânul său tată rostea cuvinte grele, bodogănea şi înjura. Tatăl său obişnuia să spună că fiul său era un om inutil şi că toată generaţia lui trăia aşa cum nu trebuia. Îi înşira toate abaterile şi supărările lui şi îşi acuza fiul de tot ceea ce era și nu era vinovat…

Ca de obicei, şi în dimineaţa asta, tatăl începu să‑și înjure fiul, spunând cuvinte urâte.

Mânia creştea în acest om din cauza cuvintelor amare și pline de reproşuri… Şi, ca de obicei, era gata să răspundă tatălui său cu vorbe pline de venin, dar îşi aminti de sfatul dat de Dumnezeu.

Iar inima lui a avut timp să‑i şoptească: “Nu‑i vorbi urât, căci tatăl tău te iubeşte: el este mâhnit din cauza încurcăturilor tale! Şi tu îl iubeşti! Stăvileşte‑ţi cuvintele pline de mânie şi cere‑i iertare!…”

Atunci, ca răspuns la înjurăturile tatălui său, omul s‑a înclinat şi a spus: “Iartă‑mă, tată!” Iar mânia s‑a risipit. Apoi şi‑a îmbrăţişat tatăl şi a plecat la lucru.

Tatăl rămase foarte surprins şi de atunci nu a mai înjurat.

În acea seară, omul se întorcea acasă, după o zi în care muncise din greu. Cumpărase multe de mâncare şi de abia aștepta să guste din acele bunătăţi… Era înclinat spre lăcomie…

În drumul său, a ajuns la casa unei tinere văduve care avea copii mici. Această femeie avea o datorie la el de mult timp, dar nu putuse să adune destui bani…

El voia de mult să‑i spună că o iartă de datorie. Şi în acea zi, a hotărât, în sfârşit, s‑o facă. Aşa că s‑a dus la acea văduvă săracă şi i‑a spus că nu‑i mai cere datoria. Văduva s‑a înclinat şi i‑a mulţumit. Tocmai voia să plece, când inima lui i‑a şoptit încet: “Dă copiilor mâncarea pe care ai cumpărat‑o pentru tine! O să îi bucure!”

Era greu pentru el să îndeplinească acest sfat al inimii. Dar când a oferit bunătăţile copiilor şi ei au început să sară de bucurie, mare bucurie a crescut şi în sufletul lui! Mergea în drum spre casă cu uşurinţă, plin de fericire! Iar inima lui cânta de plăcere!

Acel om nu putea să audă în fiecare zi vocea inimii sale şi nu putea de fiecare dată să împlinească ceea ce inima lui îi şoptea. Dar cu fiecare zi care trecea, capriciile şi viciile lui îl dominau din ce în ce mai puţin, teama şi defectele lui slăbeau din ce in ce mai mult, iar seminţele iubirii din inimă încolţeau în suflet!

… Odată, în timp ce mergea pe stradă, a văzut un grup de oameni puternici și răi care băteau un tânăr. Toți aceia care treceau pe lângă ei îşi grăbeau pasul, îşi acopereau feţele şi se fereau pentru a nu fi şi ei loviţi.

Omul nostru nu era prea curajos și a vrut, de asemenea, să meargă mai departe ca și cum nu ar fi fost treaba lui… Dar, de data aceasta, inima lui nu i‑a șoptit, ci i‑a strigat: “Dacă nu‑l ajuţi, ei îl vor omorî pe acest om bun! Dar tu îl poți salva!”

Cu toate acestea, lui i‑a fost frică şi nu a putut să‑și depășească teama… Nu putea nici să plece, dar nici să ajute…

Însă inima lui continua să strige: “Salvează‑l repede!”

Omul a început să‑L cheme pe Dumnezeu pentru că nu‑şi putea depăşi frica. El nu‑L chema în şoaptă sau în sufletul lui pe Dumnezeu, ci striga cu voce tare: “Doamne, vino, te rog, aici! Doamne, vino aici!”

Trecătorii s‑au oprit surprinşi. Până şi cei ce erau departe s‑au apropiat de ei, astfel încât lumea alerga spre acel loc din toate părţile — oamenii se opreau şi priveau încercând să înţeleagă ce se întâmplase şi ce are Dumnezeu în comun cu asta. Şi astfel, se adunase o mulţime atât de numeroasă încât agresorii s‑au speriat, au lăsat tânărul şi au dispărut cu repeziciune.

Tânărul s‑a ridicat şi i‑a mulţumit omului nostru: “Eşti atât de curajos! Mi‑ai salvat viaţa!”

Omul mergea spre casă, iar inima lui strălucea ca un soare în pieptul său, spunând: “Dragostea este mai puternică decât toate temerile!”

… Timpul trecea, iar viaţa acestui om devenea mai veselă şi mai uşoară.

Odată, într‑o duminică, omul s‑a dus să se plimbe. În timp ce mergea a întâlnit‑o pe văduva căreia îi iertase datoria… Ea s‑a înclinat şi i‑a zâmbit gingaş.

Iar el a fost cucerit de frumuseţea ei… Era adeseori atras de femei, deşi considera pofta sa trupească drept un păcat.

El a început să‑şi ferească privirile pentru a nu se uita la ea, dar şi‑a amintit de inimă şi i‑a cerut sfatul.

Inima i‑a răspuns: “Uită‑te din nou şi hotărăşte cu sinceritate dacă îți place această femeie sau nu.”

Omul s‑a uitat la ea şi totul în el strălucea de iubire.

El răspunse inimii: “Pentru mine nu există nimeni mai bun ca ea! Ei i‑aş da totul!…”

“Atunci, de ce suferi? Dacă dorința ta este de a da cuiva, mai degrabă decât de a obține ceva pentru tine, nu este poftă trupească! Este dragostea trezită în tine! Du‑te și spune‑i acestei femei că o iubești!”, ceea ce el a şi făcut. S‑a dus la ea și i‑a spus: “Te iubesc! Fii soția mea!”

Toți prietenii și vecinii din jurul lui au început să spună: “Cât de necugetat este acest om! Putea găsi o mireasă bogată căci negoţul lui tocmai a început să înflorească! Dar el a luat o văduvă cu copii mici… Oricum această văduvă nu l‑ar fi refuzat, chiar şi fără căsătorie…”

Dar omul asculta cântecul inimii sale: “Fericire dai, fericire ai! Nu poți cumpăra fericirea cu bani!”

Inima lui strălucea mai luminoasă și mai puternică cu dragoste! Și iubirea aceasta i‑a transformat cuvintele și faptele sale!

În curând, bărbatul se căsători cu acea femeie. Dragostea lor reciprocă izvorâtă din inimă a început să le lumineze întreaga viață și să le încălzească locul unde trăiau! Au început să‑şi crească copiii împreună și să‑și respecte părinții.

Omul mulțumi lui Dumnezeu: “Tatăl şi Creatorul meu! Sfatul Tău mi‑a transformat toată viața, mi‑a adus fericirea! Acum mi‑am învins viciile și capriciile, şi mi‑am depășit slăbiciunile și temerile!”

Iar Dumnezeu i‑a răspuns: “Acela care a învățat să audă glasul inimii spirituale va putea să facă și mai mult decât atât! Căci vocea inimii este vocea iubirii! Și tot ceea ce este creat și făcut cu dragoste vine de la Mine! Căci eu sunt IUBIRE!”