Cunoștințe contemporane despre Dumnezeu, evoluție și sensul vieții umane.
Metodologia dezvoltării spirituale.

---

Parabole Divine/Parabola despre Învăţător

---

Parabola despre Învăţător

Odată, trăia pe Pământ un Învăţător. El trăia în Unitate cu Dumnezeu şi oamenii se adunau în jurul Lui!

El îi învăţa numai pe aceia care doreau sincer să cunoască Adevărul.

Alţii, însă, Îi puneau întrebări fără noimă, fără vreun câştig pentru sufletul lor…

Erau mulți strânși în jurul Lui și Îi puneau întrebări:

“Cum putem fi siguri că Tu eşti un Adevărat Învăţător, că Învăţătura Ta este cea adevărată şi că Tu eşti mai bun decât alţii care predică şi vorbesc diferit?

“Unii dintre ei ne învaţă că trebuie să ne scoatem căciula înainte de a intra în biserică, alţii spun că trebuie s‑o ţinem pe cap…

“Şi sunt atât de mulţi dumnezei şi atât de multe credinţe! Fiecare discipol pretinde că numai credinţa sa este adevărată și că cei care se închină altui Dumnezeu și au un alt fel de a‑L venera sunt păcătoși!

“Cum putem să ştim adevărul? Şi în ce ar trebui să credem?

“Ce folos vom avea dacă ne închinăm la Dumnezeul Tău?”

Învăţătorul răspunse:

“Dumnezeu există! Şi El este Unul singur pentru toţi! Numele pe care le poartă sunt Iubire, Viaţă şi Existenţă! El este Cel ce a creat totul! El dă naștere la toată existența, manifestând‑o cu Puterea Sa!

“Uneori, numele Lui sunt diferite pentru că oamenii Îl proslăvesc în diferite limbi.

“Cunoștințele pe care oamenii le au despre Dumnezeu sunt destul de incomplete. Multe ‘învățături’ sau mulți ‘învăţători’, luând puţin din Întreg, încearcă să vorbească despre Dumnezeu, bazându‑se numai pe ceea ce ei înşişi ştiu, tratând ca inexistent ceea ce nu ştiu.

“Să legăm la ochi trei oameni care nu au văzut niciodată un elefant şi să‑i lăsăm să‑I atingă.”

Şi Învăţătorul a legat la ochi trei oameni. Unul a atins coada elefantului, altul a atins piciorul, iar al treilea trompa. Fiecare dintre ei a descris felul în care a simţit elefantul. Însă descrierile lor erau complet diferite, deşi elefantul era unul şi acelaşi!

Cu toate acestea, oamenii continuau să pună întrebări:

“Ce este Dumnezeu? Unde este? În care templu ar trebui să ne uităm după El? În ce ar trebui să credem, cum ar trebui să ne rugăm şi ce sacrificii ar trebui să‑I oferim lui Dumnezeu?

Ca răspuns, Învăţătorul repeta cuvinte simple care au fost transmise din secol în secol de alţi Învăţători. Le repeta pentru ca lumea să le poată auzi şi înţelege:

“Dumnezeu este Iubire! El ne învaţă cum să iubim și nu cum să cerşim sau să ne milogim!

“El nu cere pentru Sine nici închinăciuni, nici rugăciuni şi nici jertfe!

“El doar oferă. El oferă viață și dragoste! Și toată existența este controlată de El!

“De acum înainte, fiecare inimă spirituală să devină un templu pentru cunoașterea Lui! Fiecare îşi poate transforma inima într‑un templu frumos, plin de dragoste şi recunoştinţă! Acest templu se va mări an de an şi va deveni nemărginit cu timpul, deoarece dragostea nu are limite! Iubirea creşte şi se măreşte fiind din ce în ce mai conştientă de prezenţa sa în tot ceea ce iubeşte!”

Iar dacă simţi nevoia să rosteşti cuvinte, spune numai atât: “Te iubesc, Doamne!” sau “Mulţumesc!”

* * *

Apoi discipolii L‑au întrebat pe Învăţător despre recunoştinţa faţă de Dumnezeu.

Învăţătorul le‑a răspuns:

“Cea mai uşoară poruncă, pe care oricine o poate respecta, este aceea de a avea recunoștință. Arată‑ţi mulţumirea pentru tot ce primeşti şi, ca răspuns, fă bine! Apoi, vieţile, sufletele şi destinele voastre se vor schimba cu timpul!

“Cine este în stare să fie recunoscător pentru tot ceea ce Dumnezeu îi trimite, va căpăta, de îndată, trei virtuţi: iubire, umilinţă şi răbdare. Iar cel ce năzuieşte întotdeauna să împlinească aceasta, trăieşte şi creşte în Dragostea lui Dumnezeu!

“Căci nu există niciun motiv de mâhnire din moment ce tot ceea ce e creat de Tatăl este frumos!

“Întotdeauna mulţumeşte lui Dumnezeu pentru tot!”

Un discipol întrebă: “Dar atunci ce ar trebui să facă aceia a căror viață este plină de suferință? Chiar vrei să spui că ar trebui să mulțumească Tatălui pentru pentru că au fost pedepsiți?”.

Învăţătorul răspunse:

“Suferinţa poate purifica sufletul şi poate înlătura greutatea păcatelor trecute dacă cineva se pocăieşte sincer! Aşa că ar trebui să mulţumim Creatorului şi pentru suferinţă!

“Este necesar să ne amintim asta, în special când timpuri grele şi necazuri se abat în viaţa noastră!”

“Noi înşine creăm aceste necazuri! Nu Dumnezeu ne pedepseşte, ci faptele noastre rele din trecut dau naştere problemelor noastre! Dimpotrivă, Dumnezeu ne ajută să ne purificăm destinele când răul pe care‑L cauzăm altora se întoarce asupra noastră.

“Ieri ţi‑am curăţat un abces. Durerea pe care ţi‑am cauzat‑o a fost pentru binele tău. Am făcut asta pentru a‑ţi vindeca trupul. Iar tu Mi‑ai mulţumit! Nu te surprinde că Mi‑ai mulţumit pentru acea durere? Ştiai că este spre binele tău, pentru a te face bine, de aceea Mi‑ai mulţumit.

“Să încercăm să căpătăm puterea de a accepta durerea de la Vindecătorul Principal al tuturor sufletelor, cu recunoştinţă!

“Odată ajunşi pe Pământ, trebuie să plătim datoria trecutului nostru vicios. Numai dacă nu avem datorii faţă de nimeni vom trăi bine.

“Dar cu ce putem noi să plătim datoriile sufletului?” — a întrebat acel discipol.

“Cu iubire!

“Există trei porunci simple: Iubeşte! Mulţumeşte! Fă bine! Acela care întotdeauna năzuieşte să împlinească aceste porunci, trăieşte şi creşte în Dragostea Creatorului! Iar dragostea are puterea de a trece peste toate problemele vieţii!

“Dacă noi trăim întotdeauna mulţumind şi oferind, vom curăţi trecutul nostru rău cu iubirea noastră!”

* * *

Discipolul Îl întrebă pe Învăţător:

“Unele credinţe spun că omul este Divin, altele susţin că omul nu e nimic altceva decât cenuşă, o grămadă de păcate. În ce ar trebui să credem?”

Învăţătorul a luat o sămânţă din pământ, a pus‑o în palma Sa, le‑a arătat‑o discipolilor şi le‑a zis:

“Iată, aici este o sămânţă dintr‑un pom. Unii vor spune: va deveni un copac. Alţii ar putea spune: nu este decât un fir de praf purtat de vânt. Cine are dreptate?

“O sămânţă are totul pentru a deveni un copac. Dar, până încolţeşte, face rădăcini şi se transformă în totalitate dintr‑un germen într‑un pom, dintr‑o posibilitate de existenţă într‑o existenţă — până atunci, va rămâne doar un fir de praf dus de vânt…

“La fel este şi cu omul. Poate deveni Divin nu numai pentru că sămânţa Divinităţii este înăuntrul său, ci pentru că Iubirea Divină a făcut rădăcini în el, a crescut şi a devenit Copac transformând, astfel, întreaga natură a acelui om.

“O sămânţă poate creşte transformându‑se într‑un pom. Tot aşa şi omul poate creşte transformându‑se în Dumnezeu! Fiecare are această posibilitate extraordinară!

“Dar nu e decât o posibilitate!”

* * *

Odată, noi discipoli îl întrebară pe Învăţător:

“Cum ştim noi cu adevărat că, urmând învăţăturile Tale, vom cunoaşte Adevărul?Și de ce ar trebui să avem încredere în vorbele Tale?

Învăţătorul răspunse:

“Aici este miere din faguri. E dulce. Dar oricât de mult aş vorbi despre dulceaţa sa şi indiferent cât de mult aţi crede în vorbele Mele, nu vă va ajuta! Totuşi, veţi ajunge să ştiţi că este dulce numai după ce aţi gustat din ea!

“Aşa este şi în cazul Cunoaşterii! Nu veţi avea prea mult folos dacă voi Mă credeţi orbeşte pe Mine sau pe altul, sau dacă respectaţi o carte care conţine Cunoaşterea, în loc să‑L venerați pe Dumnezeu!

“Trebuie să aveţi încredere în propria voastră experienţă! Căci cuvintele vor rămâne cuvinte…

“Să ne închipuim că cineva stă într‑o cameră întunecoasă. Oricât de mult ar crede el în existenţa luminii, acest lucru nu poate face camera mai luminoasă.

“Dar dacă acel om, după ce a aflat că există lumină, începe să acţioneze, el ar putea să reuşească să aprindă focul în întuneric, aşa cum cineva aprinde lumânarea noaptea. Şi astfel, va putea să vadă uşa şi să iasă din cameră.

“Numai acela care caută şi merge [pe drumul Căii] va găsi ieşirea! Şi numai acela va putea deschide poarta spre nemărginirea Luminii!”

“Dar ieri ne‑ai spus că ceea ce ne va salva este credinţa. Iar azi ne spui că nu e nevoie să crezi. Ce să înţelegem?”

“Vorbeam despre acea credinţă care îmbină dragostea pentru Creator, încrederea în El şi amintirea că El este întotdeauna lângă voi!

“Când ştii că Tatăl cel iubitor şi grijuliu este întotdeauna aici cu tine şi cu fiecare dintre noi, şi că El îţi dă tot ce ai nevoie, iar tu Îi mulţumeşti pentru asta — aceasta este credinţa!

“Totul a fost făcut prin Iubirea, Înţelepciunea şi Puterea Lui! Şi totul este sub controlul Lui! Iar când ceva nu merge aşa cum vrei tu, există motive serioase pentru asta.

“Cunoaşterea este fructul dragostei şi al credinţei. Sporește atunci când te străduieşti şi te porţi aşa cum trebuie!

“Dacă nu vedeți Lumina și totuși doriți să dobândiți viziunea superioară, atunci ar trebui să credeți și să munciţi [pentru aceasta]! Credința este de mare ajutor pe această Cale! Căci dacă nu credeți că există Lumină, nu veți putea să vă aruncați lanțurile și să părăsiţi întunericul!

“Dar dacă voi credeţi orbeşte, credinţa nu vă va vindeca. Numai muncind din greu cu voi înşivă ca suflet veţi reuşi să transformaţi întunericul în Lumină!

“Fără credinţă nu puteţi fi de neclintit pe acest Drum! Totuşi pentru a câştiga Înţelepciune, trebuie să treceţi de la credinţă la Cunoaștere!

“Şi numai după ce veți fi străbătut întreaga Cale, veţi fi în stare să cunoaşteţi Adevărul! Acela care a cunoscut Lumina Creatorului nu va mai fi niciodată înfricoşat — va face eforturi pentru a deveni această Lumină şi pentru a învăţa să se cufunde în Ea!

“Dar acela care nu poate decât să se îndoiască şi să‑i fie frică, trebuie să aştepte. Nu i‑a venit încă timpul să pornească în călătorie!

“Mai târziu, am să vă povestesc cum am trecut Eu Calea asta, ce am aflat şi cum am ajuns la Unitate. Şi acela, care năzuieşte şi este gata să facă eforturi, poate încerca să meargă pe urmele Mele!

“Există Scopul!

“Există Calea!

“Există Adevărul!

“Există Lumină pe Cale!

“Şi totuşi, fiecare trebuie să meargă singur pentru a ajunge la Unirea cu Dumnezeu!”