English Español Français Deutsch Italiano Český Polski Русский Română Українська Português Eesti 中文 日本

Cunoștințe contemporane despre Dumnezeu, evoluție și sensul vieții umane.
Metodologia dezvoltării spirituale.

 
Parabola despre pictor
 

Parabole Divine/Parabola despre pictor


Yamamuto

Parabola despre pictor

Era odată un pictor care avea talentul de a vedea şi picta Frumuseţea.

Acest har a uimit multă lume! Deşi se uitau la acelaşi lucru la care se uita şi pictorul, ei nu‑i puteau remarca frumuseţea… Nu o realizau până când pictorul nu transpunea ceea ce văzuse într‑o imagine perfectă!

Pictorul era măreţul Maestru al Frumuseţii. El atingea cu privirea sufletului ceea ce vedea şi reda în picturile sale momente frumoase din Existenţa Eternă. Şi apoi avea loc miracolul: Frumuseţea, care înainte era imperceptibilă, devenea vizibilă pentru toţi aceia care se uitau la pictura Maestrului!

* * *

Odată, el a început să picteze portretul unei fetiţe şterse şi firave pe care nimeni nu o considerase vreodată frumoasă. Ea însăşi se simţea intimidată şi îşi pleca ochii din cauza subţirimii şi delicateței ei, din cauza figurii ei fragile.

Oamenii ziceau: “E aşa de urâtă şi slabă… şi tu vrei s‑o pictezi!…”

Dar el nu a ascultat la cei ce vorbeau aşa, ci a continuat să deseneze. Deodată, fineţea, grația, ovalul fin al feţei sale şi profunzimea privirii ochilor săi au apărut pe pânză, creând o imagine frumoasă.

Fata privea tabloul cu sufletul la gură: “Nu pot eu să fiu asta… Imaginea este atât de frumoasă!”…

“Sunt doar o oglindă!” — răspunse pictorul zâmbind. “Am dezvăluit doar frumusețea sufletului tău!

“Și acum ar trebui să trăieşti fără să‑l mai ascunzi de lume!”

* * *

Într‑o altă zi, el a văzut o bătrână — şi începu să‑i facă portretul. Şi din nou oamenii se minunau ce găsise el la această femeie în vârstă.

Dar artistul a pictat toate încreţiturile de pe mâinile ei, ca pe o cronică a vieţii ei lungi şi dificile, care povestea despre bunătatea și dragostea pentru copiii ei crescuţi cu grijă din tot sufletul ei, despre nepoţii ei hrăniți cu înțelepciunea ei profundă… Şi raze luminoase au început să strălucească din ochii ei spre toată lumea din jur… Lumina acelor raze era ca un râu care izvora din bunătatea inimii sale.

Prin acest portret, dragostea, înțelepciunea și calmul povestea tuturor despre viața plină de bunătate şi despre un suflet mare! Și mulți oameni au rămas nemişcaţi, plini de admirație, în fața acestei picturi! Iar ei au văzut esența unei vieți care nu a fost în zadar. Iar dragostea unui suflet frumos i‑a îmbrățișat precum lumina blândă a unui amurg…

Pictorul a redat viaţa ei în aşa fel încât oamenii se înclinau cu respect în faţa acestei bătrâne…

* * *

Apoi a pictat o dansatoare. Şi în timp ce picta, dansatoarea şi dansul au devenit una. Unduirile mâinilor, muzica şi ochii dansatoarei puteau fi acum urmărite şi auzite pe canava! Şi oricine privea la acea pictură se putea percepe într‑o dublă ipostază: de contemplator al tabloului şi de dansator care, prin mişcările sale, închină un imn de dragoste lui Dumnezeu!

* * *

Pictorul a desenat un strop de rouă pe un fir de iarbă:

Era doar un strop de apă strălucind în lumina soarelui. Dar acest strop părea să spună: “Sunt un strop în Imensitatea Iubirii! Frumuseţea soarelui se oglindeşte în mine! Iar liniştea şi frumuseţea pământului strălucesc acum în mine ca într‑o oglindă a iubirii mele!”

* * *

Pictorul a ilustrat cu pensula sa încă un moment din Existenţa Eternă:

El a desenat soarele care îşi trimitea razele deasupra mării reflectându‑se printre nori, păsările care veneau din depărtări spre locurile lor natale, ţărmul mării acoperit de nisip auriu!… Pe aceeași pânză, erau îngemănate creația omului şi a Creatorului! Eternitatea s‑a dezvăluit într‑o clipă de Frumuseţe, iar Oceanul Infinit al Luminii lui Dumnezeu a luminat sufletele cu razele răsăritului de soare! În măreția acelei Frumuseți, s‑au manifestat Trăsăturile Invizibile ale Creatorului Ei!

* * *

Acest pictor avea o percepţie magică ceea ce îi permitea să‑L vadă pe Creator în spatele Frumuseţii create de El!

Artistul avea darul de a împărtăși oamenilor talentul de a înțelege și de a iubi!


<<< >>>
 
Main pageBooksArticlesSpiritual filmsPhotogalleryScreensaversOur sitesLinksContact