Ce este isihasmul?

Vladimir Antonov

Tradus din engleză de
Jenica Neamu

Termenul “isihasm” provine din cuvântul grecesc “hesychia” — linişte interioară.

Fără această liniște interioară, meditația nu este posibilă. Iar meditaţia — după depăşirea etapei de învățare și acumulare a principiilor etice de viaţă sugerate nouă de Dumnezeu — stă la baza dezvoltării ulterioare a conştiinţei pe Calea spirituală.

Străduinţa de a realiza isihia şi de a avansa, apoi, până la cunoașterea lui Dumnezeu este ceea ce a dus la formarea practicii “raja yoga creştină”, cunoscută sub numele de isihasm.

Cea mai importantă caracteristică și cea mai mare valoare a isihasmului a constat în faptul că, adepţii săi, de la bun început, au acceptat orientarea corectă — realizarea instrucțiunilor lui Isus Cristos prin care o persoană îşi poate dezvolta iubirea numai lucrând în inima spirituală.

În mod special, aceştia au descoperit faptul că, în momentul în care o persoană îşi îndreaptă concentrarea conștiinței de la cap în inima spirituală, are loc încetarea “dialogului interior”, care împiedică meditația. Iar în cazul unui succes deplin, adică atunci când conștiința este în întregime localizată în inima spirituală, noi am putea înţelege, instantaneu, prin experiență personală, ceea ce a vrut să spună Isus când a vorbit despre dragostea duhovnicească! Viața unor asemenea oameni s‑a schimbat și ei au reuşit într‑adevăr să se iubească unii pe alţii şi tot ceea ce era în jurul lor cu o dragoste sinceră şi cu adevărat creștină: “aşa cum se iubesc pe ei înşişi” şi chiar mai mult decât pe ei înşişi!

Odată cu dezvoltarea în continuare a inimii spirituale, ei au ajuns să se îndrăgostească de Dumnezeu.

Dumnezeu i‑a ajutat în acest sens, oferindu‑le posibilitatea de a‑L experimenta ca Iubire. În final, această dragoste s‑a sfârşit cu Unirea celor doi îndrăgostiţi în Îmbrăţişarea Iubirii.

Căutând căile de dezvoltare a inimii spirituale, isihaştii au descoperit metoda denumită Rugăciunea lui Isus. Formulările acestei rugăciuni pot fi diferite: de la „Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu, ai milă de mine!“, la versiunea perfectă şi cea mai simplă care nu este decât o rugăminte stăruitoare, adresată mult iubitului Isus, pentru a intra în inima spirituală a practicantului prin repetarea cu umilinţă a numelui Său: „Isus! Isus!…”

… Dar, în vremurile din urmă, foarte puțini au reușit să obțină rezultate pozitive folosind Rugăciunea lui Isus. Mulți chiar au crezut că „secretele acesteia au fost pierdute“…

Însă acest lucru nu este adevărat: în realitate, masa de „credincioși“ a pierdut creștinismul în general, prin refuzarea eticii predicate de Cristos. Ca urmare, această situaţie a dus, până nu demult, la un eşec în ceea ce priveşte o abordare cuprinzătoare și corectă, din punct de vedere științific, a dezvoltării spirituale umane. Cu alte cuvinte, nu a existat acea direcţie științifico‑religioasă până în momentul în care noi am creat ceea ce am denumit Metodologia Dezvoltării Spirituale.