 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
Cunoștințe contemporane despre Dumnezeu, evoluție și sensul vieții umane.
Metodologia dezvoltării spirituale.
Calea cea DreaptăTradus din engleză Termenul Calea cea Dreaptă este întâlnit, printre alte surse, în Tao Te Ching (53), în Noul Testament (2 Petru 2:15), în Coran (2:136, 2:266, 28:50), în Învăţături Buddhiste, şi în Învăţăturile lui Sathya Sai Baba [8 şi altele]. Aceste cuvinte implică posibilitatea unei realizări rapide a Intenţiei Creatorului pentru fiecare dintre noi. Această Intenţie este exprimată cel mai clar şi concis prin cuvintele lui Isus Cristos: “… fiţi voi desăvârşiţi, precum Tatăl vostru Cel ceresc desăvârşit este!” (Matei 5:48). Toţi cei care sunt implicaţi, într-un fel sau altul, în sfera evoluţiei spirituale trebuie să-şi amintească faptul că normele de conduită morală sunt baza acestei evoluţii. Numeroase informaţii asupra acestui lucru se pot găsi în [8-9], printre alte cărţi şi în alte materiale menţionate la finalul acestei publicaţii. Haideţi să ne concentrăm acum pe interpretarea termenului Calea cea Dreaptă şi pe componenta psihoenergetică din activitatea spirituală. Înţelegerea termenului Calea cea DreaptăPentru a realiza cu succes Calea cea Dreaptă este necesar în primul rând a accepta existenţa Lui Dumnezeu-Absolut Universal. El nu trebuie căutat pe altă planetă, în munţi sau în anumite temple de pe Pământ. El nu numai că este prezent deasupra corpurilor noastre materiale de pe Pământ, ci pretutindeni. Cu toate acestea, El poate fi găsit doar prin dezvoltarea sinelui ca o inimă spirituală. Dumnezeu în Aspect de Absolut este Universal, un multidimensional Macroorganism. Planurile Sale (denumite eoni în greacă şi lokas în sanscrită) nu diferă prin parametrii lor “tridimensionali”, ci prin gradul de subtilitate sau inferioritate. Putem vorbi despre aceste două planuri ale multidimensionalităţii reale. Primul reprezintă gradul de densitate al energiilor dintre Creator şi Creaţia Sa materială. Al doilea este între Creator şi graniţa către iad, care este “grămada de gunoi” a Evoluţiei. Iadul este tărâmul celor mai neevoluate suflete (ca stare emoţională). La polul opus, Conştiinţa Primordială, care este de asemenea numită Creator, Dumnezeu-Tatăl, Allah, Ishvara, Tao, Odin, Svarog, Rod, şi alte nume în diferite limbi, este cea mai subtilă Manifestare a Absolutului şi a Esenţei Sale. Doresc să subliniez faptul că, atunci când se face referinţă la procesul prin care conştiinţa (sufletul) devine mai subtilă sau mai grosieră, se vorbeşte despre schimbarea stării emoţionale tipice. Aceasta se datorează faptului că emoţiile sunt stările noastre, ca suflete. Prin urmare, rezultă că drumul spre iad este parcurs atunci când emoţiile devin din ce în ce mai grosiere. Cu alte cuvinte, putem spune că drumul către Creator este avansarea către adâncimea Absolutului pe scara stărilor emoţionale dinspre grosier spre subtil, pe când calea spre iad este avansarea pe această scară, dar spre exterior. Aş dori să reamintesc faptul că Isus a descris iadul ca fiind “întunericul cel mai dinafară” ( Matei 8:12). Schema pentru studiul iniţial al structurii Absolutului a fost publicată de noi în multe ocazii [9 şi altele]. În schemă sunt reprezentate şapte dimensiuni principale, incluzând iadul. Aceia care au explorat prin meditaţie Absolutul, în perspectiva care este reprezentată în schemă, pot avea de asemenea abilitatea de a recunoaşte principalele stări ale Conştiinţei Primordiale: ei sunt Calmitate în Împărăţia lui Dumnezeu şi au diferite stări ale Duhurilor Sfinte care trec din Aceasta. Aceste stări variază în intensitate, de la Lumina Divină, la metamorfoze ale Focului Divin. Dumnezeu este foarte interesat de dezvoltarea noastră spirituală, pentru că aceia dintre noi care ajung la Perfecţiune pe această cale, Îl îmbogăţesc prin revărsarea în El. Din această cauză, studiul şi îndeplinirea voinţei lui Dumnezeu reprezintă neprihănire în faţa Lui, pe când împotrivirea de a-i îndeplini voinţa, este un păcat karmic care poate fi pedepsit. Inima spiritualăPot afirma cu încredere că vechile percepte ale Isihaştilor (aceia care au căutat liniştea interioară şi au găsit-o în adâncul inimilor spirituale [9 şi altele]) sunt cu adevărat corecte. Nu există alt mijloc prin care se poate ajunge la starea paradisiacă a sufletului în timpul vieţii în corp material şi stabilirea în paradis după sfârşitul încarnării, decât cel prin dezvoltarea inimii spirituale. Continua autoperfecţionare în această direcţie, parcurgând stadiile transformării de sine într-o inimă spirituală uriaşă, poate ajuta în cunoaşterea reală a lui Dumnezeu în toate principalele Sale Manifestări şi în Unirea cu Creatorul în Împărăţia Sa. Am explicat metode specifice pentru dezvoltarea inimii spirituale în câteva cărţi [ 9 şi altele] şi au fost arătate în filme. Prin urmare, nu voi mai insista pe această temă. Aş dori să notez, pentru aceia care nu au fost niciodată implicaţi în activităţi spirituale serioase, că inima spirituală nu trebuie confundată cu inima materială, ea nu se află în stânga, înăuntrul coloanei vertebrale sau în stomac (unii oameni au inventat asta). În realitate, inima spirituală îşi începe creşterea în chakra anahata care este locată în piept, mai precis sub claviculă, deasupra “plexului solar”. Deci, printre alte organe, anahata coincide cu plămânii, în timp ce inima materială este locată la hotarul dintre anahata şi manipura şi este influenţată de amândouă aceste chakre. Pe de o parte, starea sa poate fi influenţată de calmul iubitoarei chakra anahata care a fost purificată şi dezvoltată, dar, pe de altă parte poate fi influenţată de stări negative care se “inflamează” în manipura, aceasta nefiind temperată prin metode de auto reglare psihică [9]. Ca urmare, starea de sănătate se îmbunătăţeşte - sau pot apărea boli psihosomatice ale inimii materiale. … În primul rând este necesar să curăţim chakra anahata de contaminări bioenergetice şi să o extindem astfel încât ea să cuprindă întreg pieptul. Apoi trebuie să învăţăm să privim dinlăuntrul ei în toate direcţiile cu ochii sufletului, să ascultăm şi să vorbim, menţinând de asemenea concentrarea pe conştiinţă. Prin această metodă, soliştii vocali pot dobândi uşor abilitatea de a cânta “din piept”. Alţi oameni, care au învăţat să vorbească “din anahata”, devin de asemenea interlocutori mult mai bine primiţi. Chiar şi o comunicare fără vorbe, cu oameni “anahatici” aduce calmitate şi pace în contrast cu comunicarea cu reprezentanţii tipului ajnic sau ajnic-manipuric. Metodele dezvoltării inimii spirituale pot fi stăpânite de mulţi, inclusiv de copii [7-9]. Aceasta le va permite, când vor creşte, să aibă mai multe şanse să stăpânească înălţimile Căii spirituale. Va fi folositor dacă orele de instruire cu copiii vor fi de asemenea ţinute şi în natură, nu doar în spaţii închise, în holuri sau săli. Cursul acestor ore, luând în considerare observarea standardelor de conduită morală, au ca rezultat, printre alte lucruri, o radicală îmbunătăţire a sănătăţii participanţilor. … Apoi se poate continua creşterea, ca fiind un suflet ce constă din inima spirituală. Ca urmare, devenim din ce în ce mai mari, depăşind corpurile materiale [9]. Doar conştiinţa care a fost rafinată în acest fel devine capabilă să perceapă Duhurile Sfinte direct: să Îi vadă, să între în armonie cu Ei ca şi Standarde ale Subtilităţii Divine, să Îi îmbrăţişeze şi să se unească cu Ei. Ca urmare, noi ajungem să Îl cunoaştem pe Dumnezeu, “pentru că Dumnezeu este iubire"(1 John 4:8). Isus, Krishna, Babaji din Haidakhan, Sathya Sai şi mulţi Alţii [8-10] devin Învăţătorii noştri Divini care conduc discipolii merituoşi pas cu pas către cunoaşterea completă a lui Dumnezeu. Atunci când stabilim cel mai apropiat contact mutual cu Duhurile Sfinte, care vor deveni uşor de perceput şi vor fi Prietenii noştri dragi şi Învăţători care de asemenea ne iubesc, vom fi capabili să învăţăm de la Ei în modul cel mai eficient. În acest caz vom înţelege, observând expresiile feţelor Lor de exemplu, dacă Ei glumesc sau vorbesc foarte serios. Contrar acestor relaţii cu Ei, pot fi cazuri în care unii oameni aud “voci”. Aceste “voci” pot aparţine oricui… De aceea este greşit să avem încredere în informaţia primită de către aceşti oameni, fără o serioasă evaluare critică. …Permiteţi-mi să subliniez încă o dată că aspiraţia către cea mai înaltă puritate etică ar trebui să fie ideea dominantă a acelora care doresc avansarea pe Calea cea Dreaptă. Altminteri, Dumnezeu va râde şi va face glume pe seama acestor discipoli neglijenţi, de exemplu prin ispitirea lor în comiterea unor fapte absurde. Care este pilda? Pilda consta în a arăta acestora şi celorlalţi din jur că nu trebuie să ne comportăm în această manieră. UnireaCunoaşterea lui Dumnezeu este posibilă numai în cazul în care există o dragoste intensă pentru El. Aceasta se datorează faptului că emoţiile de iubire sinceră sunt cele care unesc conştiinţele. Dumnezeu poate vedea foarte uşor orice falsitate în emoţiile noastre. El Însuşi este Iubire Desăvârşită; prin urmare El nu Îi acceptă să se apropie de El pe cei care au lacune în dragostea lor.hy Noi suntem complet descoperiţi — în fapte, emoţii şi gânduri — în faţa Lui, Cel care observă pe fiecare dintre noi din adâncurile multidimensionalităţii. Dumnezeu nu este “undeva departe”, ci este chiar înlăuntrul celulelor corpului nostru şi inlăuntrul fiecăruia dintre noi, ca suflete. El aude, vede şi simte pe fiecare în orice moment; contrar acestui lucru, oamenii nu Îl percep de obicei… … Mulţi oameni consideră că dragostea constă doar din lucruri legate de sex şi că gelozia este un indicator al intensităţii dragostei… De fapt, adevărul este opusul. Când aceşti oameni vorbesc despre dragoste, ei se referă în general la pasiunea sexuală, care ar fi bine să fie eliminată. De asemenea există cuvântul senzualitate, care înseamnă o puternică dorinţa sexuală. Dar dragostea adevărată este tocmai opusul …. şi reprezintă dăruirea de sine şi a bunurilor celor dragi. Dragostea se poate manifesta printre altele, sub formă de relaţii sexuale. Dar nu ar trebui să apară nici o umbră de gelozie! Gelozia porneşte dintr-o atitudine de posesiune pentru altă persoană, pe care cel gelos o percepe ca fiind un obiect pentru satisfacerea propriei senzualităţi. Gelozia şi violenţa sunt manifestări grosolane ale egoismului vicios! Pe de altă parte, altruismul şi sacrificiul de sine sunt semne ale dragostei adevărate, dragoste pe care Dumnezeu vrea s-o vadă în noi. *** Care este cea mai rapidă cale pentru a ne insuşi adevărata dragoste? Cu siguranţă, este necesară auto examinarea şi de asemenea căinţa. Mai mult decât atât, acest proces poate fi accelerat radical cu ajutorul metodelor speciale pentru dezvoltarea inimii spirituale. Cu toate acestea, tehnicile psihologice nu vor avea un efect de durată dacă viaţa nu este dedicată binefacerilor tuturor oamenilor care merită şi lui Dumnezeu. Este bine să învăţăm să ne dăruim fără rezerve în relaţiile sexuale [4], în educaţia copiilor [7], în ajutorarea animalelor şi plantelor, incluzând şi pe acelea care trăiesc în sălbăticie. Fiinţa umană care nu a dezvoltat abilitatea de a iubi, nu se poate îndrăgosti de Dumnezeu. Această fiinţă nu va fi capabilă de a se dărui lui Dumnezeu. Pentru a realiza Unirea cu Dumnezeu, este nevoie de lupta pentru eradicarea completă a egocentrismului. Pe lângă acest lucru, în stadiile avansate pe această Cale, este necesar de a atinge starea de “renunţare la sine” în care, pe timpul meditaţiei, în acel loc unde senzaţia de sine a fost existentă se percepe un gol transparent; “Eul” în acest caz se revarsă complet în Conştiinţa Divină şi se uneşte cu Aceasta. Este de dorit ca pregătirea pentru acest lucru să fie făcută zilnic in relaţiile cu alţi oameni, Isus ne învaţă de asemenea acest lucru [8]. Următoarele stadii sunt explicate, printre alte surse, în cărţile noastre şi în filme relevante. … După ce am învăţat să rămânem în cele mai subtile Componente ale Absolutului şi după cunoaşterea reală a Măreţiei Sale Infinite, devine destul de uşor să stăpânim complet egourile noastre. Indiferent cât de mare este conştiinţa de sine a unei persoane, când se realizează Vastitatea Infinită a lui Dumnezeu comparativ cu a acestuia, omul renunţă cu sinceritate, eliminând propriul “eu”, prin revărsare în El. După aceea, Unirea devine din ce în ce mai puternică, şi practicantul stăpâneşte funcţiunile Lui… Literatură recomandată
|
| ||||||||||||||||||||||||||||
| |||||||||||||||||||||||||||||
