---

Parabola despre taina “rugăciunii inimii” şi dobândirea liniştii interioare

“Există rugăciunea cea mai înaltă a celor desăvârşiţi – când

prin aspiraţii nerostite ale sufletului,

ei se apropie de Dumnezeu,

Care vede inimile lor deschise.”

Fragment din “Învăţături Ascetice”

Nilus din Sinai

“Este starea care constă în contemplarea unui singur Dumnezeu cu o dragoste arzătoare pentru El;

în această stare, mintea, cuprinsă și plină

de această iubire, conversează direct

cu Dumnezeu.”

Fragment din “Observaţii despre lupta spirituală”

Ioan Casian

A existat, odată, o mică mânăstire unde locuia un călugăr bătrân cu numele Zosima. Uimitoare minuni aveau loc în timp ce el Îi slujea lui Dumnezeu! Mulți oameni îi căutau sfatul, îi cereau ajutorul și vindecarea de bolile trupului și ale sufletului.

Dar numai câţiva au vrut să afle cunoștințele care i‑ar fi ajutat să înțeleagă Iubirea lui Cristos. Și chiar și printre aceştia câţiva, nimeni nu a încercat să învețe ceea ce bătrânul înţelept putea să facă pentru oameni și pentru Dumnezeu. Acest lucru se întâmpla pentru că ei găseau modul lui de viață monahală cu neputinţă de realizat.

Şi totuşi, un bărbat, pe nume Nicolae, rămase cu bătrânul călugăr pentru a învăța de la el comunicarea cu Dumnezeu și cunoașterea Lui.

* * *

Odată, pe când mergea la părintele Zosima, Nicolae întâlni în drumul său un diacon care repeta o rugăciune: “Doamne Isuse Cristoase, Fiu al lui Dumnezeu, miluieşte‑mă pe mine, păcătosul!”

După ce se apropie de Nicolae, omul se uită la noul frate cu dezaprobare şi acuzator:

“Iar te duci la părintele, Doamne iartă‑mă! Vrei să te schimbi imediat din ateu în sfânt?”

“Da, mă duc la Zosima, el m‑a chemat” — răspunse Nicolae liniştit.

Deja se obişnuise cu faptul că unii dintre cei de la mânăstire nu‑l plăceau din cauza atenţiei pe care i‑o acorda Zosima. Și, deși starețul mânăstirii autorizase pe părintele Zosima să‑l pregătească pe Nicolae pentru călugărie, noul novice a provocat dezaprobarea multora, din cauza invidiei.

* * *

Nicolae intră în chilia părintelui. Zosima, ca de obicei, știa dinainte despre venirea lui. Nicolae se minuna mereu de felul în care, în mod inexplicabil, călugărul știa cine avea de gând să‑l viziteze, ce gândea cineva despre el, și ce probleme avea acea persoană.

Călugărul era adâncit într‑un calm profund şi se uita cu blândeţe la noul venit [care tocmai intra]. În chilie, era o atmosferă specială, pe care Nicolae o numise prezența lui Dumnezeu. Se pare că până și aerul era plin de o linişte transparentă și caldă!

Tăcură amândoi o vreme, stând unul lângă altul.

Apoi Nicolae întrebă:

“De ce este atât de greu pentru călugări să lucreze cu ‘Rugăciunea lui Isus’? Odată, am auzit și am citit despre această rugăciune, numită de asemenea, ‘rugăciunea inimii’. Vorbeşte‑mi despre asta. De ce nu ajută în prezent? Sau e adevărat că secretul ei a fost pierdut de‑a lungul secolelor?”

“De ce spui că nu ajută? Ajută!”

“Tocmai am întâlnit un om care repeta această rugăciune…”

“… Dar Iubirea lui Cristos nu emana din el, nu‑i aşa?”

“Da…”

“Deci tu crezi că această rugăciune nu ajută pe cineva care nu îi ştie secretul, nu‑i așa?”

“Da…”

“Dar nu e niciun secret!

“Niciodată nu a fost ascuns oamenilor faptul că cel mai important lucru cu care se începe transformarea spirituală personală este acela de a stăpâni iubirea inimii! Isus a propovăduit clar acest lucru, spunând că Dumnezeu este IUBIRE!

“Au fost mari lucrători care au luat Calea asta şi care s‑au străduit din răsputeri să împlinească poruncile lui Isus.

“Ei au fost în căutarea unei metode care să le permită cufundarea în liniştea inimii spirituale. Liniştea asta se numește isihie* în limba greacă. Este liniştea în care Vocea lui Dumnezeu este auzită cu claritate.

“Un alt lucru pe care îl căutau era puritatea inimii spirituale care lasă ca Lumina Duhului Sfânt să fie văzută cu ochii sufletului.

“Ei au ales calea vieții monahale unde totul este numai pentru Dumnezeu și nimic pentru sine!

“Au fost în căutarea metodelor spirituale care i‑ar ajuta să evite gândurile păcătoase, să păzească puritatea de cristal a sufletului, și să trăiască în contact permanent cu Domnul.

“Și mulți dintre ei spuneau următoarea rugăciune: ‘Doamne Isuse Cristoase, Fiul lui Dumnezeu, ai milă de mine, păcătosul!’. Ei repetau mereu aceste cuvinte, în fiecare moment al vieții lor, astfel încât mintea nu se întorcea de la Domnul, iar sufletele se puteau pleca tot timpul în fața Măreției și Înțelepciunii lui Dumnezeu. Și aşa s‑a întâmplat, ca datorită acestei lucrări a sufletului, mintea să ajungă să se scufunde în inima spirituală.

“Ei, de asemenea, au chemat pe Isus să vină în inimile lor. Ei, nu numai că au crezut în Învierea lui Isus Cristos, dar întotdeauna au încercat să‑L simtă! Ei au încercat să învețe să vorbească cu Isus — la fel cum a făcut Apostolul Pavel. În acest fel, ei voiau să aibă posibilitatea de a cere sfaturi direct de la Isus!

“Totuşi, pentru a face acest lucru, iubirea inimii trebuie dezvoltată și îndreptată către Domnul.

“Mulți doreau să realizeze lucrul acesta, dar nu toți reușeau…

“Ei nu au reușit, deoarece, pentru a realiza aşa ceva, nu este suficient să ai doar înțelegere și dorință…

“Mulţi oameni se roagă astfel: ‘O, Doamne, creează o inimă curată în mine’. Dar cine va curăța inimile noastre, dacă nu noi?! Cine ne va face să ne comportăm după cum ne porunceşte Dumnezeu? Noi înșine trebuie să lucrăm la purificarea și transformarea noastră ca suflete!

“Şi lucrul acesta trebuie să fie cel mai important în viaţă!

“Ai auzit că Dumnezeu a creat pe om după chipul și asemănarea Lui? Asta înseamnă că Dumnezeu a făcut omul, minunat! Dar de ce nu e adevărat în viața reală? Poate pentru că oamenii înșiși sunt de vină fiindcă îşi murdăresc sufletele?!

“Sub numeroasele noastre straturi de haine, unde sălăşuieşte Originea Divină din fiecare dintre noi?

“Cum poate fi imaginea lui Dumnezeu manifestată într‑un corp uman?

“Unde este ascunsă această imagine?

“Prin ce ne asemănăm noi cu Dumnezeu?

“Ce au aflat isihaştii, care au înțeles Slava, Puterea și Iubirea lui Cristos și chiar au vorbit despre divinizarea trupurilor lor?

“O asemenea posibilitate apare atunci când un suflet omenesc ajunge conectat cu Sufletul lui Dumnezeu și primește puterea asupra trupului. Apoi, infirmitățile corpului și ale sufletului încep să se supună voinței acelei persoane — voinţă care este întotdeauna în armonie cu Voința lui Dumnezeu!

“Cum putem învăța toate astea?”

“În primul rând, trebuie să‑ţi curăţeşti sufletul de răutăți.

“Un suflet poate fi purificat prin pocăință, umilință și iertare.

“Este imposibil să scapi imediat de toate viciile sufletului. Pocăința este o lucrare minunată dedicată corectării propriilor defecte. În timpul acestei lucrări, toate gândurile, emoțiile și acțiunile greșite ar trebui îndreptate.

“Călugării învață treptat să simtă că sunt în fața lui Dumnezeu. În fiecare zi a vieţii lor, ei se străduiesc să nu păcătuiască.

“Și atunci sufletul purificat stă liniştit în fața lui Dumnezeu — ca și cum ar fi între trecut și viitor — și spune: ‘Tot ce este bun în mine este pentru Tine, Doamne! Și tot ce este rău în mine — să fie zdrobit! De dragul Tău, Doamne, nu‑mi voi mai permite să păcătuiesc!’

“Dumnezeu are nevoie de o astfel de muncă din partea noastră! Dacă o facem, trecutul nostru este ‘spălat’!

“Şi atunci când doar puritatea vieţii rămâne, viitorul devine şi el curat!

“În momentul acela uluitor, când eşti în faţa lui Dumnezeu, se dezvăluie marea liniște. Este blândă, pură şi nesfârşită!

“Dar asta se poate simţi numai în inima spirituală mărită.

“Acum poţi începe să stăpâneşti toate acestea.

“Iată un exerciţiu simplu pentru tine:

“Auzi clopotele bătând? E ca şi cum ar chema oamenii să‑şi aducă aminte de Dumnezeu…

“Acest sunet cuprinde tot spaţiul pe mile întregi în jur! Se întinde şi se întinde… Iar în depărtare, sunetul clopotelor nu este prezent — tăcerea continuă să se extindă dincolo de sunet…

“Acum, imaginează‑ţi că eşti şi tu un clopot, gol în interior și imens. Acest clopot începe să se balanseze… Nu există niciun sunet, ci doar chemarea ta tăcută către Dumnezeu cel Omniprezent! Și, atunci, tăcerea pare să răsune!…

“Ascultă liniştea! Îl poţi simţi pe Dumnezeu în ea!”

… O tăcere liniştită, tangibilă a umplut nu numai spațiul din jurul trupurilor, ci și din întreaga chilie… Aceasta se extinse şi în vastitatea [existentă] deasupra micului oraș situat pe malul unui râu larg… Se întindea și cuprindea pe toți aceia care aspirau cu dragoste la Cristos!… De asemenea, îi învăluia şi pe aceia care nu cunoşteau această dragoste… Ușor, la fel ca aerul pe care toate fiinţele îl respiră, liniștea se revărsa peste tot în jur și, în scurtă vreme, se afla înăuntrul tuturor lucrurilor…

“Acesta este un miracol uimitor!… Toate gândurile mele s‑au oprit şi numai liniştea a rămas!” — spuse Nicolae uimit.

“Da, tocmai ai simţit liniştea inimii. Acesta este primul pas.

“După aceea, liniştea se poate umple cu dragostea pentru Dumnezeu!

“Uită‑te la lumânare. Flacăra ei este caldă, blândă şi luminoasă. Limba flăcării se ridică în sus. Iar dacă nu există niciun curent de aer în jur, această flacără pare să fie nemişcată.

“Lasă flacăra dragostei pentru Dumnezeu să se nască în pieptul tău și lasă ca lumina ei să se extindă, umplând tot spațiul din jur!

“Și apoi iluminează fiecare ungher dinăuntrul trupului cu ea, încercând să alungi tot ce este întunecat, greu și sumbru. Să ‘ardă’ tot întunericul!

“Cufundă‑ţi mintea în această lumină.

“Braţele să‑ţi fie invadate de această lumină! Lasă lumina să curgă prin braţele tale — aşa cum li se întâmpla Apostolilor când îşi puneau mâinile pentru a vindeca oamenii de boli!

“Să se umple întregul corp, inclusiv capul şi picioarele cu această lumină. Aşa cum un vas transparent poate fi umplut cu apă limpede, aşa şi corpul tău să fie plin de această lumină!

“Trebuie repetat de multe ori! Trebuie să lucrezi aşa pentru transformarea atât a sufletului cât și a trupului! Și apoi, după un timp, corpul poate deveni un vas pentru Duhul Sfânt. Va deveni sursa Luminii lui Dumnezeu! Așa cum flacăra unei lumânări radiază lumină, tot aşa şi tu poţi radia şi purta un astfel de foc al iubirii, permanent şi calm, existent înăuntrul și în jurul corpului tău!

“Și apoi… De fapt, un trup uman poate deveni purtătorul Imaginii lui Dumnezeu, al Cristosului din interior!

“În acest fel, trebuie să înveţi să câștigi pacea sufletului și să aprinzi în tine dragostea pentru Dumnezeu!

“Acum, când simți căldura și lumina în interiorul inimii spirituale extinse și rafinate, cheamă‑l pe Domnul Isus în ea! Și astfel vei fi în stare să realizezi că Dumnezeu este Dumnezeul cel Viu!”

* * *

În acel moment, diaconul pe care Nicolae îl întâlnise în drum spre Zosima, intră în încăpere.

El se înclină în faţa bătrânului.

“Bună ziua, Rodion!” — îl salută Zosima.

“Am păcătuit, condamnându‑mi aproapele. Ajută‑mă! Spune‑mi cum să ispăşesc acest păcat!” — spuse Rodion, fără să se uite la Nicolae.

“Uite‑ţi aproapele! Cere‑i iertare şi nu mai gândi cu răutate în viitor. Asta‑i tot!”

Şi totuşi, s‑a dovedit a nu fi chiar atât de uşor. Au trecut câteva minute în linişte profundă, până când Rodion, adresându‑se lui Nicolae, spuse:

“Iartă‑mă!…”

Iar greutatea s‑a ridicat din sufletul celor doi, deşi Nicolae nu păstrase ranchiună pentru acel om…

“Puteţi simţi acum Bucuria lui Dumnezeu?” întrebă părintele zâmbind.

Nicolae aprobă din cap în linişte.

Iar lacrimile curgeau din ochii lui Rodion…

“Cum să mă rog de acum înainte? Cum să trăiesc? Ce‑ar trebui să fac?” — murmură el.

Zosima, se opri o clipă şi, apoi, a început să le povestească:

“Într‑o zi, în Postul Crăciunului, o femeie împreună cu băiatul ei au venit la mine. Nu‑mi amintesc ce voia femeia. Dar ceea ce mi‑a spus fiul ei, îmi voi aminti pentru tot restul vieții mele. El a zis:

‘Acest Post înseamnă că ziua de naștere a lui Isus este în curând! Vreau să‑I fac un cadou. Văd că oamenii își fac cadouri unul altuia de Crăciun, dar nimeni nu‑I dă niciun cadou lui Isus… Spune‑mi ce ar fi mai bine să‑I dau! Întreabă‑L despre asta… Dacă are vreo dorință şi eu nu voi ști ce anume?’

‘Dar tu te‑ai gândit ce cadou ar vrea Isus să aibă de la tine?’

‘M‑am gândit… Mă gândesc de multă vreme la ce I‑ar place, da’ pentru că El trăiește în ceruri, El are totul. Tot ce‑Şi dorește — primește imediat! De‑aia mi‑e greu și te‑am întrebat…’

‘Apoi i‑am răspuns:

‘Isus îi învață pe oameni să‑L iubească pe Dumnezeu — Tatăl și Creatorul a tot ceea ce există! Și Isus ne învață să ne iubim aproapele. Pe vremea când predica, El a spus că atunci când o persoană face bine unei alte persoane, este ca și cum acest lucru este făcut lui Isus Însuși. Acesta este darul pe care Domnul nu Îşi poate oferi! Numai oamenii, care fac bine unii altora, aduc astfel de daruri lui Dumnezeu!’

“Iar oamenii pot face lucrul acesta nu numai o dată pe an, ci în fiecare zi! Şi asta va fi o mare bucurie pentru Dumnezeu!

“Şi tu, Rodion, poți încerca să trăiești așa!

“Când, într‑adevăr, îţi iubești aproapele, fiecare cuvânt bun pe care‑l spui poate deveni miraculos!”

Rodion ieși din chilie, fericit. Poate, pentru prima dată în viața sa, a simțit ce înseamnă cuvântul dragoste…

… Nicolae întrebă:

“De ce nu‑l înveţi ceea ce mă înveţi pe mine acum?”

Părintele Zosima răspunse: “De multe ori am încercat să învăț aceste lucruri pe toată lumea… Dar când sufletul este ca o casă neîngrijită, plină de lucruri inutile, cu gânduri impure și acțiuni nedrepte, când o persoană nu vede acest lucru, nu înțelege și nu vrea să se transforme pentru Dumnezeu, atunci este imposibil să‑i ajuți! Înțelegerea vine foarte încet la astfel de oameni…

“Este nevoie de multă răbdare pentru a îndrepta întrucâtva vieţile lor, pentru a‑i ajuta câtuși de puțin…

“Acum, Rodion a făcut un mic pas spre lumină și iubire… Dar, poate, mâine va uita complet despre asta…

“Astfel se dovedește faptul că nu este chiar atât de ușor să înveți să‑L iubești pe Dumnezeu…

“Totuși, văd că tu vei reuși…”

* * *

Nicolae își aminti din nou miracolul uimitor al liniştii interioare și al căldurii din inimă, pe care le trăise.

El a încercat să‑L cheme pe Isus dar a simțit că nu era suficient loc în pieptul său pentru emoția crescândă a iubirii!…

Nicolae încerca din greu să nu piardă acea stare minunată a prezenței lui Dumnezeu…

Și apoi L‑a văzut pe Isus!

Era ca și cum orice altceva încetase să mai existe în acel moment… Chilia era plină de o Lumină delicată, transparentă și puțin aurie. În această strălucire, sta Isus cel Viu! El era Viu! Nu era imaginea unei icoane!

Isus privi cu blândeţe în adâncul sufletului! Părul ușor ondulat, care cădea peste umerii lui, se mișca ușor în valurile subtile ale luminii, ca şi cum ar fi fost o briză.

Isus se apropie de Nicolae și îl atinse cu mâna Sa. Trupul Lui nu era material. Corpul Său era din Lumină și putea trece prin tot ceea ce era material. Dar atingerea Lui era destul de reală!

Isus i‑a zis:

“Ai vrut să Mă vezi! Voiai să știi că sunt real! Acum sunt înaintea ta: Eu sunt Cel Ce a cunoscut pe Dumnezeu‑Tatăl, Eu sunt Acela Care a înviat în Lumină și Adevăr! Acum pot să fiu aici și să vorbesc cu tine!

“Poţi învăța să faci lucrarea Mea pe Pământ! Poți ajuta oamenii să înțeleagă Legile Puterii Divine Care controlează viața tuturor ființelor!

“Poți ajuta oamenii să trăiască potrivit poruncilor mele de iubire, în loc să urmeze doar nişte reguli și ritualuri stabilite! Pentru a învăța acest lucru, va trebui să muncești din greu! Îţi dau binecuvântarea Mea pentru asta!”

… Când Isus a terminat de vorbit, Fața Lui a început să se mărească din ce în ce mai mult, acoperind întregul spațiu cu o Lumină transparentă… La fel ca înaine, când liniștea umpluse întreaga lume, tot așa prezenţa lui Isus umplea acum totul în jur! Braţele Sale uriașe, moi, păreau că susțin suprafața Pământului, lăcaş pentru atât de mulți oameni… Printre aceștia au fost cei ce L‑au iubit pe Dumnezeu, dar și aceia care au uitat de existența Sa… Și apoi Isus a devenit din ce în ce mai mare… Spațiul era în întregime plin de cuvintele Sale:

“Toți sunt copiii Mei! Iubeşte‑i, aşa cum îi iubesc Eu!”

“… L‑am văzut și L‑am auzit pe Isus…” — șopti Nicolae.

“Acum trăieşte după cuvintele Lui!” — spuse Zosima confirmând că totul era real.