---

Parabole despre rugăciune, pocăinţă şi miracole făcute de Dumnezeu

“Când cineva a căzut şi

încearcă să se ridice — neîndoielnic,

Dumnezeu îi întinde Mâna pentru a‑l ajuta.

Dar dacă această persoană rămâne jos —

Dumnezeu trebuie să aştepte.

Ajutorul vine când acela care caută mântuirea

munceşte neobosit.”

Părintele Zosima trăia într-o mânăstire, într-un mic orăşel de provincie. Zvonurile despre vindecările lui miraculoase, care aveau loc datorită rugăciunilor sale, se răspândiseră peste tot. Multă lume venea din locuri îndepărtate pentru a-i cere ajutorul!

Frații călugări erau mândri că mânăstirea lor avea un asemenea părinte. Însă au existat şi mulți dintre aceia care îl invidiau, gândind: “De ce Dumnezeu nu ascultă rugăciunile noastre, oricât de mult ne‑am ruga? Facem atâtea mătănii, dar toate în zadar! Şi, totuşi, Dumnezeu acceptă, cumva, rugăciunile acestui călugăr bătrân…”

Odată, un tânăr novice se hotărî să afle cum făcea Zosima minuni şi de ce Dumnezeu îl asculta. El se gândea că, din moment ce părintele era bun, ar putea să‑l înveţe…

A venit la părinte şi l‑a întrebat:

“De ce rugăciunile dumitale fac minuni şi ale noastre nu? Învață‑mă secretele dumitale! Ce se va întâmpla dacă mori subit, cine va mai preamări mânăstirea noastră, atunci?!”

Părintele se uită la el cu bunătate şi îi răspunse:

“Este greu de explicat… Aş putea spune că nu mă rog de loc…

“Este necesar doar să se aprindă în inima omului lumina asemănătoare cu aceea a unei lumânări sau a unei candele de la icoană!

“Lumina asta vine din iubire.

“Și poţi spori lumina aceasta a sufletului până la imensitate, precum lumina Soarelui!

“Şi apoi, Marea Lumină a Duhului Sfânt apare și este gata să ajute! Iar eu pot vedea totul în acea Lumină Divină şi Vie, ca și cum nu ar exista pereții chiliei sau turnurile mânăstirii. Înlăuntrul acestei Lumini, se poate vedea prin orice corp omenesc și orice suflet poate fi înțeles, la orice distanţă.

“Lucrurile se întâmplă așa: cum să încep să spun cuvintele rugăciunii către Sfântul Duh — Acesta vine! Lumina lui Dumnezeu începe să curgă ca un râu, învăluind totul cu Sine!

“Lumina asta înțelege iubirea inimii, nu cuvintele murmurate de om!

“Vrei să ştii cum au loc minunile… Când sufletul se uneşte cu Lumina, nu mai pot face diferenţa între dragostea mea şi cea a lui Dumnezeu!

“În Râul Luminii, există numeroase Braţe. Ele sunt ca şi cum ar fi ale mele, dar în același timp, nu sunt în întregime ale mele…

“Eu văd acele Braţe ale lui Dumnezeu Care fac lucrarea Lui! Aşa cum brațele unui plugar sau bucătar îşi fac munca lor, tot aşa şi Braţele Duhului Sfânt lucrează!

“Acestea sunt Braţele Care pot vindeca. Dacă Duhul Sfânt vrea, eu pot cu Braţele astea să curăț mizeria și bolile din corp. Dar dacă Duhul Sfânt nu vrea, nu pot mișca nici măcar un deget.

“Înlăuntrul Luminii acesteia a lui Dumnezeu, pot vedea bolile din trupul unui om bolnav precum şi viciile sufletului.

“Cu toate acestea, nu toate sufletele pot fi curățite, nu toată lumea poate fi ajutată…

“Mai întâi, sufletul trebuie să fie învățat să iubească! În caz contrar, acesta poate deveni, mai târziu, dator lui Dumnezeu pentru acea minune!” — spuse Zosima și zâmbi cu blândeţe.

Dar tânărul novice, înfricoşat de bătrânul înţelept, căzu în genunchi atingându‑şi fruntea de podea… Apoi, închinîndu‑se cucernic, ieşi fugind afară din chilie…

Zosima oftă liniștit: se pare că, din nou, acel om despre care Dumnezeu vorbea nu venise… Acest frate începător nu voia să știe despre căldura inimii sau despre iubirea inimii spirituale…

Trecuseră deja mulți ani de când Zosima începuse să caute un discipol vrednic…

* * *

Mulţi oameni veneau la părintele Zosima cu întrebări.

El încerca să ajute pe fiecare nu numai prin vindecarea trupului sau prin sfaturi pentru rezolvarea problemelor de viaţă, dar, mai ales, prin îmbunătăţirea drumului pe care mergea sufletul în Faţa Domnului.

Odată, un negustor bogat a venit la el şi i‑a cerut să‑i vindece fetiţa spunând:

“Sunt disperat! Eşti ultima mea speranţă, sfinte părinte! Ajută‑mă! Copilul meu moare!”

Zosima îi răspunse:

“Nu sunt eu acela care vindecă! Domnul ajută fiecare suflet!

“Cum ajută Domnul? El ajută, printre altele, chiar prin oamenii care trăiesc pe Pământ.

“Ai auzit de Isus Cristos? Prin El, Dumnezeu a ajutat o mulţime de oameni. Dar prin tine, a ajutat Dumnezeu pe cineva?”

“Eu sunt un păcătos, sfinte părinte, nici măcar nu m‑am gândit vreodată la asta!… Toate gândurile mele au fost numai la profituri şi câştiguri…”

“Ei bine, atunci — gândeşte-te acum! Întotdeauna, gândeşte dinainte la ceea ce Domnul vrea de la tine!

“Acum du‑te acasă, fiica ta va fi sănătoasă din nou!

“Construieşte un spital gratuit pe banii tăi şi cheamă doctori buni acolo pentru a munci pentru Dumnezeu!

“Mai mult decât atât, când fiica ta îşi va reveni complet, adu‑o la mine!”

… Ştergându‑şi lacrimile, negustorul începu să‑i mulţumească.

Părintele îi spuse cu bunătate:

“Grăbeşte‑te să faci în viaţă acel bine pe care ai uitat [să‑l faci]!

“Şi adu‑ţi aminte de asta în viitor! Altfel, ceva şi mai rău se poate întâmpla!

“Dumnezeu te‑a ajutat, iar acum tu trebuie să‑i ajuţi pe alţii!

“Şi învaţă să înţelegi ce e binele şi cum poţi să‑l faci!

“Poate, cuvintele și faptele tale vor fi o mână de ajutor întinsă de Dumnezeu altora! Dumnezeu face binele și minunile prin bunătatea multor oameni!”

* * *

Timpul trecu, şi negustorul îşi aduse fetiţa vindecată la preot.

Copila a intrat în chilie şi, uitând cum fusese învăţată să‑şi arate mulţumirea, spuse doar atât:

“Tu eşti cel ce m‑a făcut bine, bunicule? Mulţumesc! Am fost foarte, foarte bolnavă, dar acum sunt foarte sănătoasă!”

“Bună ziua, copile! Dar nu eu te‑am vindecat, ci Dumnezeu! Aşa că trebuie să‑I mulţumeşti Lui întotdeauna!”

“Da, ştiu! Dumnezeu — El este bun!” — dădu fata aprobator din cap.

“Da! Şi acum poţi învăţa să fii şi tu bună, ca Dumnezeu! Încearcă!

“Auzi cum îţi bate inima în piept? Este Dumnezeu care îţi aminteşte că sufletul este făcut pentru dragoste şi bunătate! Aşa că, învaţă să fii blândă şi îngăduitoare cu toată lumea! …Şi învaţă să ajuţi pe toată lumea!

“Când eşti mică, ajutorul tău nu e mare; dar, totuşi, este foarte important! Însă când vei crește mare — vei fi în stare să ajuţi mulți oameni!”

“Am înțeles asta, bunicule! M‑am simțit rău‑rău pentru o lungă perioadă de timp, dar acum sunt bine! Și voi încerca să fac binele și pentru alții!”

Fata alergă la părintele Zosima și îl îmbrățișă.

… Mulți ani trecură de atunci, dar fata nu a uitat niciodată că viața pe Pământ ne este dată de Dumnezeu pentru a cultiva dragostea și pentru a oferi această iubire şi altora! Și, prin aceasta, ea şi‑a mărit şi deschis tot mai mult inima ei spirituală! A trăit îmbrățișând totul şi pe toată lumea cu dragostea şi cu grija ei.

* * *

Odată, o femeie de vârstă mijlocie a venit la chilia părintelui Zosima. Ea plângea și îl ruga:

“Dă‑mi înapoi iubirea singurului meu fiu! Mi‑am dedicat toată viața mea lui, oferindu‑i tot ce a vrut! Dar a crescut, iar acum el nici nu vrea să‑și amintească de mine!… M‑a părăsit! Mă simt atât de amărâtă din cauza nerecunoștinței cu care mi‑a plătit pentru tot ce am făcut pentru el! Nu mă pot abţine să nu fiu supărată şi nu pot să nu fiu tristă!…”

“Nu te mâhni! Gândeşte‑te mai bine: ţi‑ai iubit fiul aşa cum Dumnezeu vrea ca noi să iubim oamenii?

“Atunci când copiii primesc doar ajutor material de la părinții lor și nu sunt învățați să aibă grijă de alții, aceştia uită repede binele făcut pentru ei și cresc nerecunoscători!

“Dragostea nu constă numai din a oferi plăceri cuiva!

“Plăcerea nu este întotdeauna folositoare sufletului! Şi ceea ce este folositor, nu e întotdeauna plăcut!

“Să faci ce este bine nu e acelaşi lucru cu a da cuiva imediat ceea ce vrea!

“Este greșit să faci pe placul altuia împlinindu-i [mereu] dorinţele! Asta înseamnă că dăunezi sufletului, nu îi faci un bine!

“Fiecare dintre noi ar trebui să ofere celor din jur nu numai dragoste, ci, de asemenea, ar trebui să trezească în ei şi dorința de a iubi, de a face bine, de a rosti numai cuvinte frumoase ocolind vorbele dure sau aspre.

“Nu ţi‑ai crescut fiul bine! L‑ai răsfăţat, făcându‑i toate voile! L‑ai întors de la dragoste prin reproșurile tale de zi cu zi și prin mustrări plictisitoare! L‑ai făcut să se abată de la poruncile cele bune!

“Acum, eu îţi spun aceste cuvinte triste, care sunt ca un medicament amar, pentru a te ajuta să înțelegi greșelile și să încerci să le îndrepţi!”

Femeia plângea cu lacrimi şi mai amare:

“Mă va ierta Dumnezeu pentru păcatele mele?!”

“Iertarea vine atunci când ne‑am dat seama de păcatul din noi, când ne‑am schimbat şi am îndreptat consecinţele faptelor noastre rele!

“Numai după ce ne‑am schimbat pe noi, în primul rând, putem face ceva mai bun în jurul nostru!

“Există o speranţă pentru tine, acum! În curând băiatul tău va veni la tine şi îţi va cere sfatul şi ajutorul. S‑a îndrăgostit de o văduvă care este mult mai în vârstă decât el. Ea are un copil de la fostul ei soţ. Prin această dragoste, Dumnezeu vrea să‑l ajute pe fiul tău să înveţe să aibă grijă nu numai de el, ci şi de alţii!

“Nu este uşor pentru cineva să se schimbe… Nu este simplu să transformi o dragoste mică într‑o iubire mare care cuprinde totul!

“Fericirea copilului care creşte cu acea femeie trebuie să se transforme în fericirea voastră!

… După ce Zosima spuse toate acestea, femeia se duse acasă cu o mică speranţă în suflet, gândind la ceea ce era cel mai important…

* * *

Aşa vorbea Zosima cu oamenii.

Dar, uneori, se mai întâmpla ca el să nu dea voie oamenilor cu intenţii rele nici măcar să intre în chilia lui…

Şi astfel, acei oameni începeau să cugete la faptul că, dacă, sfântul părinte nu-i primea, atunci nici Dumnezeu nu‑i va primi din cauza vieţii lor nedemne…

În felul acesta li se făcea frică de necurăţenia lor şi se schimbau. Iar dacă asemenea oameni veneau din nou pentru îndrumările părintelui despre cum să‑şi ispăşească păcatele — dar cu sinceritate de această dată — Zosima îi primea cu bunătate şi le da câteva sfaturi simple şi clare.

Totuşi, pentru a putea împlini sfatul său, oamenii trebuiau să se transforme, adică, să înceteze să ducă o viaţă fără folos și să înceapă să lucreze cu sârguință cu sufletul şi cu trupul. A lucra cu sufletul însemna a face să sporească dragostea în sine însuși şi a înlătura mânia, ura, gelozia și tristețea. A lucra cu trupul însemna a încerca să facă viețile altora măcar cu puţin mai bune.

Chiar și pentru aceia care erau disperaţi, Zosima găsea cuvinte de încurajare care îi ajutau să‑şi revină:

“Nu există niciun păcat sau viciu de care să nu se poată scăpa!

“Chiar dacă cineva a suferit o cădere spirituală, Dumnezeu este întotdeauna gata să‑l ajute pe acela care s‑a poticnit şi doreşte să se ridice!

“O boală sau o altă problemă în viață ne este dată pentru vindecarea sufletului și a corpului! Bolile și necazurile sunt necesare pentru a lumina pe aceia care nu înțeleg planul lui Dumnezeu pentru ei. Aceste lucruri fac posibilă purificarea sufletelor!

“Suntem slabi și neputincioşi în această lume câtă vreme nu am cunoscut Iubirea lui Dumnezeu. Această Iubire este cea mai mare Putere din univers și poate fi aproape de noi și în noi mereu!

“Ce bine ar fi dacă toată lumea ar trăi cu Iubirea lui Cristos în inima lor spirituală!…”

* * *

Odată, un bărbat veni la părintele Zosima — nu era nici tânăr dar nici bătrân. Avea un trup puternic și era un suflet puternic. Totuşi, se pierduse în mijlocul unor lucruri care nu aduceau nicio satisfacție sufletului. Din vremea tinereţei sale, el visa la ceva măreţ și înălţător… El trăise cu îndrăzneală luptând pentru adevăr… Dar nu înțelesese întotdeauna ce era adevărat și ce nu era… Şi multe dintre planurile sale nu reușiră… De multe ori îşi da seama că nu făcea ceea ce ar fi trebuit să facă… Din acest motiv era greu pentru el să trăiască acum, nu știa cum să trăiască în continuare și pentru ce…

Omul îşi spuse povestea părintelui Zosima. Era asemănătoare cu istoriile multor altora la care părintele asculta de obicei… Cu toate acestea, exista o mare diferență: acestui om nu‑i păsa de el însuși, ci încerca să trăiască pentru alții, ajutându‑i pe alții!

“Și astfel, a trecut aproape întreaga viață… Am dorit să fac atât de multe lucruri, am visat atât de mult la ceva frumos… Dar, în realitate, s‑a dovedit că totul a fost în zadar: nu s‑a schimbat nimic, nu a ajutat cu adevărat pe nimeni… Iar acum, nu știu cum să trăiesc… Învață‑mă dacă poți…” Cu aceste cuvinte călătorul îşi termină povestea.

“Nu a fost degeaba totul! Prin ceea ce ai făcut în viaţa ta, ai devenit mai înţelept şi mai puternic! În felul ăsta Dumnezeu te‑a adus la El!

“Deci, eşti pregătit acum să‑ţi închini toată viaţa ta numai lui Dumnezeu?”

… În acest moment Zosima începu să‑i spună acestuia despre scopul vieţii, despre Marea Dragoste Divină…

Omul rămase cu bătrânul înţelept. El învăţă de la Zosima tăcerea inimii, în care se aprinde focul iubirii. De asemenea, învăţă cum să înfăptuiască unirea cu Duhul Sfânt — învăţă să facă totul în Unire conştientă cu Dumnezeu şi ca Serviciu pentru El…

* * *

A putut părintele Zosima să ajute multă lume? Numai Dumnezeu ştie… Dar Puterea era în cuvintele sale, iar sfaturile date de el rămâneau în mintea oamenilor pentru vreme îndelungată. Aceştia îşi îndreptau ochii sufletelor lor către Dumnezeu şi faptele lor către ajutorarea altora. Și prin aceasta, Dumnezeu putea participa la viața lor.