---

Parabole Divine/Parabola despre corabia denumită Mântuitorul şi Ţara Făgăduinţei

---

Apostolul Matei

Parabola despre corabia denumită Mântuitorul şi Ţara Făgăduinţei

Marinari ai Măreţei Lumini — fiice şi

fii ai lui Dumnezeu,

Un vânt bun să bată în velele voastre!

Iar vieţile să vi le trăiţi pe creasta valului!

De la Drumul Drept pe care Dumnezeu vi‑l arată, să nu vă‑ndepărtaţi!

[Şi] să găsiţi Lăcaşul Lui Etern şi Strălucitor!

Valurile oceanului unduiau uşor…

O corabie, cu numele Mântuitorul, “zbura” peste vasta întindere a mării. Velele ei, în care bătea un vânt favorabil, o purtau, ca nişte aripi albe, către aceia care aveau nevoie de ajutor.

* * *

O fată cu părul fluturând în vânt alerga spre mare. Era urmărită. În depărtare, se vedeau deja nori de praf stârniţi de călăreții înarmați.

Fata se numea Clara.

Şi‑a dat seama că nu exista nicio speranţă de salvare. Urmăritorii o vor prinde — şi dacă se va întâmpla aşa va fi forţată să se mărite cu un ticălos cu care nu va putea niciodată să trăiască… Şi atunci, nu‑i mai rămânea nimic altceva decât să moară…

Marea se întindea în faţa ei. Dar, deodată, a văzut un vas cu pânze lângă o dană. Numele lui era Mântuitorul. Speranța, care nu exista cu o clipă în urmă, dintr‑odată a început să‑i încălzească sufletul ca o rază de soare.

Clara a alergat într‑o tavernă din apropiere şi a cerut o cameră. Acolo şi‑a tăiat părul ei lung şi frumos, s‑a deghizat ca bărbat şi s‑a dus la acea navă care se pregătea să ridice ancora.

Oamenii înarmaţi o căutau deja în tavernă, strigând: “Ar trebui să fie pe undeva pe aici! Nu putea să fugă prea departe!”.

* * *

Imediat ce Clara a ajuns pe punte, căpitanul a dat ordin de plecare şi nava a pornit pe mare.

Căpitanul nu a întrebat‑o nimic. Dar ea a simţit că ochii săi cu privirea calmă şi atentă observaseră totul.

De aceea, Clara însăşi s‑a dus şi i‑a spus povestea ei.

“Să nu‑ţi fie teamă!” — i‑a răspuns el. “Acest vas e protejat de Dumnezeu. Ai scăpat de primejdie!

“Dar când va veni timpul să accepţi moartea, să nu‑ţi fie frică de ea pentru că nu înseamnă nimic — viaţa nu se sfârşeşte cu moartea trupului!

“Vom vorbi mai târziu despre asta…

“Acum ţi‑ar face bine să te odihneşti.

“Poţi sta aici cât doreşti, sau poţi să rămâi pe uscat unde vrei tu!”

* * *

Mântuitorul îşi continua drumul.

Clara admira din ce în ce mai mult viaţa acelor marinari. Căpitanul împreună cu echipajul său erau ca fraţii într‑o familie iubitoare al cărui conducător era Dumnezeu. Şi tot ce făceau şi vorbeau era luminat de prezenţa şi călăuzirea Sa invizibilă.

Ei salvau pe aceia care erau în pericol şi în timp ce făceau aceasta, acţionau atât de repede şi rosteau cuvinte atât de neaşteptate încât oamenii răului nu aveau timp să reacţioneze şi să‑i oprească. De asemenea, era important ca echipajul să nu verse sânge niciodată: nu foloseau niciodată armele pe care le aveau cu ei…

… Uneori se opreau pe țărm. Atunci, căpitanul vorbea mult timp cu locuitorii despre Dumnezeu, despre credință și despre tot ce este bun…

Aceste conversații erau neobișnuite! Căpitanul, de exemplu, vorbea despre Isus într‑un mod în care toți ascultătorii puteau vedea tot ce se întâmplase în acele vremuri ca și când ar fi văzut cu ochii lor și puteau auzi cuvintele lui Isus, ca și cum le‑ar fi fost adresate direct lor…

Căpitanul a vorbit de asemenea şi despre reînvierea lui Isus.

El vorbea întotdeauna ca și cum fiecare dintre ascultători era martorul acelor evenimente și chiar aici și acum trebuiau să facă o alegere: să accepte sau nu Învățăturile lui Cristos…

Oamenii ascultau într‑o linişte adâncă…

Iar căpitanul continua să povestească:

“În jurul lui Isus erau oameni care L‑au urmat cu credinţă.

“Dar existau şi aceia care nu‑L credeau şi‑L batjocoreau…

“Erau mulţi necredincioşi — atât atunci când a predicat cât şi atunci când a reînviat…

“Nici predicile lui Dumnezeu şi nici minunile nu pot vindeca lipsa credinţei multor suflete perverse!

“Dar numai aceia care urmează Calea Sa se apropie din ce în ce mai mult de El!

“… Câţi oameni repetă acum mereu: ‘Cred!’, dar nu urmează nici măcar puţin din Învăţăturile Sale! Iar uneori, ei comit chiar şi crime şi amăgesc, folosind numele Lui ca acoperire!

“În schimb, spre deosebire de aceştia, există alții care împlinesc Învățăturile Lui. Ei încearcă să trăiască așa cum i‑a învățat El. Și Isus rămâne în inimile lor!”

Mulți oameni care ascultau la ceea ce spunea căpitanul au încercat apoi să urmeze Învățăturile lui Dumnezeu în viața lor. Și o nouă viață a început pentru fiecare dintre ei! Şi așa era, pentru că cel ce trăiește cu Dumnezeu în inimă, devine o altă persoană: o persoană transformată! Iar vechiul destin se schimbă în bine!

Uneori se întâmpla ca cineva să iasă din mulţimea ascultătorilor şi să spună: “Ia‑mă cu tine!”

Atunci căpitanul răspundea uneori: “Foarte bine! Urmează‑ne!”

În acest fel primea echipajul Mântuitorului noi membri…

* * *

Într-o zi, vasul a ancorat lângă o insulă mică.

Clara a văzut‑o ca pe un paradis! Locul era acoperit cu flori în grădini pline de parfum, iar oamenii — cu fețele luminate de fericire — au venit să întâmpine pe noii veniți.

Căpitanul i‑a spus Clarei:

“Acesta este pământul făgăduinţei, un paradis pe planeta noastră. Poți rămâne să locuieşti aici, dacă vrei. În acest loc trăiesc familiile multor membri ai echipajului meu. Și mulți dintre cei pe care i‑am salvat au rămas aici.

“Această insulă era nelocuită când am descoperit‑o. Nu aparţine nimănui.

“O persoană care intră pe aceste pământuri depune un jurământ — acela de a trăi conform poruncilor de iubire pentru Dumnezeu, pentru vecini și pentru întreaga Creație.

“Și toţi aceia care trăiesc astfel devin aici locuitori ai paradisului.

“Dar chiar și aceia care nu trăiesc aici, pe această insulă, ci unde răul și violența domnesc, pot deveni și ei locuitori ai paradisului!

“De aceea, este important să păstrăm, pur şi simplu, acel jurământ care unește pe om cu Dumnezeu în dragoste reciprocă.

“Și ar trebui să încercăm să-i ajutăm pe oameni să înțeleagă faptul că întreaga noastră planetă se poate transforma în țara făgăduinţei!

“Jurământul pe care l‑am menționat este LEGĂMÂNTUL IUBIRII!

“… Nu oricine dorește poate deveni membru al echipajului Mântuitorul, deoarece nu a venit timpul pentru toți să renunţe la toate dorințele lumești și să se transforme în Apostoli ai lui Dumnezeu. Dar, oricine poate deveni un locuitor al paradisului, pentru că oricine își poate dezvolta iubirea inimii!

“Fie ca oamenii să trăiască după Legile lui Dumnezeu, transformându‑se în Iubire și transmiţând această stare peste tot în jurul lor! În acest fel, ei nu îşi vor trăi viața în zadar!

“Oricine va trăi conform Legilor IUBIRII va putea crea un nou spațiu al pământului făgăduinței în jurul său! Și dacă toți oamenii de pe Pământ ar face acest lucru, întreaga planetă s‑ar transforma în ținutul făgăduinței!”

Clara a spus: "Paradisul creat de dumneavoasră pe această insulă este frumos! Dar vă rog să mă lăsați să fiu cadet pe Mântuitorul și împreună cu dumneavoastră să salvez pe alții! Permiteți‑mi să împărtășesc destinul meu cu dumneavoastră!”.

“Bine, cadet Clara, mă poţi urma!

“Vom ridica pânzele și vom merge din nou în călătorie pentru a salva oamenii de la iadul pe care îl poartă înlăuntrul lor și‑l răspândesc în jur, făcând fapte nedrepte și rele!

“Vom trăi pentru a înmulţi forțele Luminii și ale Iubirii în această lume!” — răspunse căpitanul.

* * *

Odată, cadetul Clara îl întrebă pe căpitan:

“Spuneți‑mi, de ce salvăm atât de des pe săraci şi sclavi, dar niciunul din aceia care deţin puterea în lumea asta nu vrea să fie salvat din iad?”

Căpitanul i‑a răspuns:

“Aş salva cu bucurie regi şi prinţese! Dar ei nu realizează că au nevoie de salvare şi că ei înşişi ar putea salva chiar propriile lor ţări!

“Este foarte greu să salvezi acei oameni care nu‑şi cunosc problemele!

“Este dificil să oferi un pahar de apă aceluia care nu vrea să bea!

“Numai aceia care sunt înfometaţi sau însetaţi sunt gata să mănânce sau să bea!

“În acel moment, oamenii nu ar trebui să trăiască numai pentru a‑şi hrăni trupurile, ci să tânjească după Lumină, Libertate și Iubire!…

“Și în acest scop, călătorim pe [vasul] Mântuitorul — pentru ca să aducem în fiecare colț al Pământului măcar ceva din lumina cunoașterii… Aceasta este munca noastră!

“Doar acela care duce dragostea și cunoașterea lui Dumnezeu tuturor oamenilor, poate deveni asemenea lui Isus!”

* * *

Când vremea era bună, serile sau dimineţile, căpitanul vorbea cu echipajul său despre Cunoaşterea Superioară şi despre despre calea obținerii Iubirii Divine.

El spunea:

“Există Calea Dreaptă care duce din paradis, sau pământul făgăduinţei, la Lăcaşul Creatorului. Totuşi acest drum poate fi urmat numai de aceia care‑L iubesc pe Tatăl Ceresc mai presus de orice!

“El este Necuprins şi Infinit! El îmbrăţişează cu Iubirea Sa întreaga Creaţie!

“Şi toţi locuitorii Pământului sunt înconjuraţi de Calmul Său şi Lumina blândă a Iubirii! Întotdeauna Tatăl Ceresc simte înăuntrul Său pe fiecare dintre noi.

“Pentru a deveni aşa cum ne învață Dumnezeu, trebuie să învățăm să îmbrățișăm, cu lumina inimii noastre, tot ceea ce se vede. De asemenea, trebuie să învățăm să îmbrățișăm, să prețuim și să mângâiem cu blândețe toate ființele, cu iubirea noastră.

“Oceanul care poartă corabia noastră este asemănător cu Oceanul de Lumină Vie a Conștiinței Primordiale — sau Creatorul — Care este omiprezent şi etern.

“Dragostea pentru El va ajuta pe oricine să învețe să îmbrățișeze acea Lumină Vie Divină! Și atunci, porțile spre Locuința Tatălui nostru Ceresc vor fi deschise!”

* * *

Valurile oceanului se ridicau și se lăsau încet. Mântuitorul aluneca uşor cu toate pânzele îndreptate spre răsărit!

Corabia îşi urma calea printre continentele şi insulele Pământului pentru a aduce oamenilor cunoştinţele despre Dumnezeu si semnificaţia vieţii lor pe Pământ!

Căpitanul a început să învețe cadetul cum să mențină cursul spre Lăcaşul Creatorului…